Nicolae Badea a anunțat că se va retrage din DDB. Omul de afaceri a fost membru VIP încă de la începutul acestui proiect, plătind suma de 2000 de euro pe an. De asemenea, Nicolae Badea a achiziționat în timpul pandemiei un număr mare de bilete la meciurile lui Dinamo, ajutând echipa care traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar și în prezent.
Citește și:
Romanian Liga 2
Dinamovistul care a a acuzat adversarii după înfrângerea de la Iași. "E greu să joci fotbal"
IERI LA 08:44

Nicolae Badea a anunțat că se retrage din DDB

Nicolae Badea a dat de înțeles că nu a fost de acord cu unele decizii ale fanilor, motiv pentru care a decis să renunțe la acest program. De asemenea, acesta este convins că vor exista și alți dinamoviști care vor veni în locul său pentru a ajuta echipa:
"Da, e adevărat, mă retrag din Programul DDB ! Sunt sigur că vor veni în locul meu alți dinamoviști care să construiască un viitor mai bun acestei grupări. Eu mă opresc aici!
Am achitat în avans cotizația VIP pe tot anul, sper să le folosească mica mea contribuție. Programul DDB a avut multe momente când merită aplauze, dar și acțiuni mai puțin inspirate… Le urez mult succes!", a declarat Nicolae Badea, pentru Fanatik.
Nicolae Badea deține un procent de aproximativ 7% din acțiunile clubului, în timp ce DDB deține 20%. Pachetul majoritar este deținut de firma lui Dorin Șerdean, de peste 70%.
Ajunsă în liga secundă, Dinamo are parte de un început dificil de sezon. Echipa antrenată de Ovidiu Burcă se află pe locul 16 după 7 etape, cu doar 6 puncte.
Romanian Liga 2
Dinamo a pierdut la Iași și riscă să mai rămână încă un an în liga a 2-a. Rezultatele zilei
26/11/2022 LA 16:59
Romanian Liga 2
Dinamo, victorie importantă în procesul cu Nicolae Badea și Șerdean! Anunțul DDB
17/11/2022 LA 09:39