Articol scris de Romeo Ene
Ioan Andone şi Costel Orac au rememorat "dubla" cu "cormoranii", Orac fiind marcatorul lui Dinamo din meciul de la Bucureşti.
Ioan Andone şi-a amintit de acea perioadă, în care Dinamo se lupta cu nume mari din Europa, iar banii nu reprezentau o prioritate: "Îmi aduc aminte multe, încărcătura meciului, Liverpool era un nume uriaș. Voiam și noi să jucăm o finală. Noi eram într-o perioadă foarte bună, în acel an noi am câștigat și campionatul și Cupa. Eu venisem de la Corvinul, Dinamo a făcut patru transferuri în acea vară. Era un lot structurat cu jucători de calitate mare de tot, care jucau și la echipa națională, aveau și experiență internațională.
Romanian Liga I
CFR, victorie norocoasă la Arad. UTA a ratat ocazii ireale! Petrescu: "Nimeni nu o să mai bată aici"
26/09/2021 LA 20:20
Când ai colegi de asemenea valoare, normal că și tu dai mai mult decât puteam noi acolo. Nu a mai contat experiența. A fost o încărcătură mare. Ministerul de Interne punea presiune mare pe echipă, ministrul venea să ne încurajeze, că e imaginea României în joc. Când ajungi la nivelul acela, nu te mai interesează banii. Te interesează rezultatul și meciul.’’, a declarat Andone la Digi Sport.
Liverpool a câştigat ulterior finala cu Roma, la penalty-uri, pe Stadio Olimpico. De menţionat este faptul că Dario Bonetti, fostul antrenor al lui Dinamo, făcea parte din echipa Romei. Kuusysi Lahti, Hamburg și Dinamo Minsk sunt echipele de care a trecut Dinamo pentru a ajunge în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. Hamburg era deținătoarea trofeului.
În prezent, Ioan Andone este manager general la FC Voluntari.

Costel Orac, despre meciul cu Liverpool: "I-am dominat"

Costel Orac, unicul marcator al dinamoviştilor în ‘’dubla’’ cu Liverpool, este de părere că s-a ratat o oportunitate foarte mare la acel moment, iar echipa sa avea puterea să treacă de englezi: "Cu Liverpool ne pare rău că am ratat o oportunitate foarte mare pentru club şi fotbalul românesc. Golul a venit cumva normal (n.r. acum 37 de ani) pentru că am mai avut două ocazii, două lovituri de pe partea mea, ca să spun aşa. Din păcate n-a fost de mare folos acel gol pentru că nu am reuşit calificarea.
Am revăzut imaginile şi am comentat cu colegii că deşi am jucat pe un teren foarte greu, iar englezii chiar se descurcau bine pe astfel de terenuri, comentam că i-am dominat şi aici, iar acolo am avut şi bară a lui Augustin, Ţălnar n-a reuşit să controleze mingea bine... Nu am avut multe ocazii, dar nici ei nu prea au avut. La vremea respectivă nu doar că am jucat de la egal la egal cu o echipă importantă, dar i-am şi dominat pe cei de la Liverpool.", a precizat Costel Orac, pentru DigiSport.
Romanian Liga I
Botoșani - FC U Craiova 1-1. Echipa lui Mutu a scăpat printre degete victoria
26/09/2021 LA 18:22
Romanian Liga I
Iuliu Mureșan îl atacă pe Bonetti: "Știți ce a făcut când a plecat? Bine că nu l-a văzut nimeni"
22/09/2021 LA 09:32