Dinamo pare că stă pe un butoi cu pulbere încă din momentul în care Ionuț Negoiță a dat clubul pe mâna noii conduceri, Pablo Cortacero & Co. Nici înainte nu era o situație prea bună pentru dinamoviști, însă problemele financiare nu erau atât de accentuate. Jucătorii își depun rând pe rând memoriile și vor cu orice preț să scape de tratamentul pe care-l primesc în "Ștefan cel Mare".
Antrenorul actual al "câinilor", Ionel Gane (49 de ani), transmite că situația actuală de la Dinamo este "explozivă și dramatică". Tehnicianul care i-a luat locul lui Cosmin Contra spune că 2021 va începe la fel de greu, sau chiar mai greu pentru Dinamo, dacă Pablo Cortacero nu va găsi o modalitate de a plăti salariile jucătorilor. Ionel Gane a precizat că ia în calcul ca fotbaliștii să nu se mai prezinte la reunirea programată pe 3 ianuarie.

Ionel Gane anunță dezastrul la Dinamo

Romanian Liga I
Iuliu Mureșan îl atacă pe Bonetti: "Știți ce a făcut când a plecat? Bine că nu l-a văzut nimeni"
ACUM 9 ORE
"Situația e explozivă și dramatică. Eu le-am transmis jucătorilor că reunirea e pe 3 ianuarie 2021. Dar cine mai vine atunci? Și dacă vin, cum îi mai motivezi dacă nu-i plătești? Este aproape imposibil să manageriezi o situație, să conduci o echipă dacă lucrezi pe promisiuni neonorate, ca să nu zic minciuni, cu salarii restante. OK, poți să "păcălești" o perioadă, câteva meciuri, dar, la primul eșec, explodează situația și cazi în prăpastie. Asta este părerea mea: dacă nu se face ceva până la finalul anului să se plătească salariile restante, ce motivație să mai ai?", a spus antrenorul lui Dinamo, pentru Gazeta Sporturilor.
Fanii au virat o nouă sumă de bani în conturile clubului, prin programul DDB, însă Ionel Gane nu știe dacă aceștia se vor folosi pentru salariile jucătorilor: "Am înțeles că DDB au virat banii la club, dar nu știu ce se va plăti din suma aceea. Mai sunt angajați, oameni de la club, de la Săftica. Nu știu ce se va face cu suma respectivă. Suporterii trebuie apreciați pentru eforturi. Dar și banii ăia nu știu dacă ajung pentru toți, mai sunt și taxe la stat. Poate nu ați înțeles sau nu s-a înțeles de către cine trebuia să o facă. Jucătorii așteaptă un salariu cel puțin, altfel s-ar putea să-i vedem doar în poze! Iar dacă vor veni, să vedem ce motivație vor avea. Se reîntâlnesc cu probleme vechi, fără salarii. OK, au contracte, trebuie să le respecte, însă dispare cheful", a mai spus Ionel Gane.
Romanian Liga I
Dinu, dezvăluiri incredibile despre Bonetti: "O să îți stea mintea în loc"
ACUM 13 ORE
Romanian Liga I
Dinamo și-a luat fundaș central! Fotbalistul a semnat astăzi cu echipa din Ștefan cel Mare
IERI LA 09:06