După un sezon în care părea că va ceda într-un final supremația în România, clujenii au avut un play-off aproape perfect, astfel că au cucerit campionatul înainte de ultima etapă. Totuși, lucrurile sunt departe de a fi liniștite în Ardeal, din cauza situațiilor contractuale, dar și ca urmare a presiunii.
"E prea frumos momentul, vreau să ne bucuram de el. Nu vreau să umbresc acest moment cu comentarii despre ce urmează. Sunt legat de CFR pânăla mijlocul lunii iunie, vom vedea ce urmează", a spus Edi Iordănescu aseară, după primul titlu din carieră.

Edi Iordănescu a simțit că se pregătește revenirea lui Dan Petrescu

Romanian Liga I
CFR, victorie norocoasă la Arad. UTA a ratat ocazii ireale! Petrescu: "Nimeni nu o să mai bată aici"
IERI LA 20:20
Înainte ca fiul fostului selecționer să vină pe banca tehnică a CFR-ului, patronul din Gruia l-a dorit neapărat pe Adrian Mutu, bun prieten cu el. În cele din urmă, s-a ajuns la varianta Iordănescu Jr, pentru el insistând și garantând Marian Copilu, eminența cenușie de la Cluj.
Doar că, acum mai bine de o lună, când titlul părea compromis între finanțatorul de la CFR și Copilu s-a iscat o controversă, iar acestuia din urmă i s-a transmis clar că, dacă nu va cuceri titlul, poate să își facă bagajele. Se pregătea revenirea duo-ului Iuliu Mureșan - Răzvan Zamfir, iar aceștia îl doreau neapărat înapoi pe Dan Petrescu.
Edi a simțit asta și, chiar dacă acum nu se mai pune problema ca Marian Copilu să plece, tehnicianul a înțeles cât de încordate sunt lucrurile la CFR și cât de multe jocuri de culise există. Ca atare, antrenorul își va lua libertatea să se gândească bine dacă va continua, dar probabil că o va face, șansa să ducă echipa în grupele Europa League fiind una de neratat. Mai ales că CFR va fi cap de serie în primele două tururi și are o șansă bună să facă o nouă figură frumoasă în competițiile europene.

Probleme mari de lot pentru CFR

O altă chestiune importantă pentru care Edi Iordănescu ezită să rămână e legată de proiectul clubului. Până în prezent, neștiindu-se dacă se va cuceri titlul, lucrurile au stat în stand by, astfel că s-a ajuns la o situație extrem de complicată.
Nu mai puțin de 10 jucători sunt la final de contract, Mihai Bordeianu anunțând deja, încă de aseară, că nu va mai continua în Gruia. Singurul cu o clauză de prelungire care depinde de club e Syam Ben Youssef, astfel că e de așteptat ca acesta să rămână, odată aceasta activată.
Dincolo de munca enormă pe care oficialii trebuie să o depună pentru a-i ține la club pe jucătorii importanți la final de contract, nu s-a stabilit încă vreo strategie în privința transferurilor, lucru care l-a deranjat pe Iordănescu Jr, un tip foarte organizat. E de așteptat, totuși, ca acest titlu cucerit să fie un catalizator, iar fotbaliștii pe care stafful tehnic îi dorește să semneze prelungirile. Cum sunt șanse mari ca și stafful tehnic să rămână pe poziții, chiar dacă se anunță o vară agitată în Gruia.
Lista completă a jucătorilor de la CFR care devin liberi de contract în această vară:
  • Paulo Vinicius
  • Mario Rondon
  • Ovidiu Hoban
  • Syam Ben Youssef
  • Mateo Susic
  • Michael Pereira
  • Luis Aurelio
  • Grzegorz Sandomierski
  • Iasmin Latovlevici
  • Mihai Bordeianu
Romanian Liga I
CFR Cluj și-a luat atacant! Cine este fotbalistul transferat după eliminarea din Cupa României
24/09/2021 LA 13:39
Romanian Liga I
Marius Șumudică, noi săgeți la adresa lui Dan Petrescu, după eliminarea CFR-ului din Cupa României
24/09/2021 LA 13:00