Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Andrei Marc, după ce a aflat că are coronavirus: "Dacă nu mă omoară virusul, mă omoară plictiseala"

Cristian Mihală

Publicat 29/06/2020 la 17:15 GMT+3

Echipa Concordia Chiajna a intrat în carantină, după ce doi jucători au fost testați pozitiv pentru COVID-19. Andrei Marc, fost la FCSB, a glumit pe seama izolării, menționând că se simte bine, dar că are mari probleme în a-și găsi un hobby.

Andrei Marc FCSB

Credit imagine: Twitter

Virusul loveşte şi în Liga a 2-a din România. Concordia Chiajna începuse pregătirile pentru viitorul sezon, dar doi jucători au fost testaţi pozitiv la COVID-19. Este vorba despre Andrei Marc, fundaş care a trecut şi pe la FCSB, şi Ionuţ Biceanu, mijlocaş transferat de la Astra.
Potrivit protocoalelor impuse de Ministerul Sănătăţii, toată echipa a intrat în carantină. Andrei Marc a acordat o scurtă declarație pentru AntenaSport, în care a vorbit despre perioada dificilă pe care o traversează.
"Mă simt foarte bine. Nu, am avut luni o durere de cap şi atât. Am făcut două teste, iar la al treilea am ieşit pozitiv. Primesc la 12 ore un antibiotic şi un paracetamol. M-au sunat foşti colegi care nu prea credeau în acest virus şi acum au început să creadă.
Sincer, e plictisitor să stai în spital, nu prea ai ce face. Nu ai voie să ieşi nicăieri. Sincer, coronavirusul este real, că stau de 5 zile în spital. Dacă nu mă omoară virusul, mă omoară plictiseala", a declarat Andrei Marc pentru AntenaSport.

Dinamo și Botoșani, cazuri de coronavirus

Dinamo şi FC Botoşani sunt celelalte două echipe din fotbalul românesc la care s-au descoperit cazuri de COVID-19.
Magazionerul de la Dinamo şi medicul de la FC Botoşani au fost testaţi pozitiv.
Ambele cluburi au fost nevoite să îşi amâne câte un meci de campionat, iar jucătorii au stat în izolare. La al doilea rând de teste, nu a mai apărut niciun caz, aşa că fotbaliştii şi-au putut relua pregătirea.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo