În urmă cu două decenii și jumătate, la doar 20 de ani, un tânăr fundaș își făcea debutul pe prima scenă a fotbalului românesc. După câteva sezoane excelente la Ceahlăul, Angelo Alistar a convins și a ajuns la Craiova. După un sezon în Bănie, a luat drumul Bucureștiului, unde Dinamo l-a dorit pentru a-și întări echipa.
În Ștefan cel Mare a avut un sezon excelent - stagiunea 2003-2004 -, când clubul roș-alb a reușit eventul. Într-o formație în care străluceau Florentin Petre, Dănciulescu, Marica, Zicu sau Claudiu Niculescu, Alistar a reușit să devină unul dintre preferații tribunei pentru determinarea sa. Juca mereu la limită și era dispus să dea totul pe teren, demonstrând o atitudine care cu siguranță le lipsește multor din jucătorii actuali din Liga 1.

Angelo Alistar s-a retras definitiv din fotbal abia în 2019

Romanian Liga I
Dinamo a mai oficializat un transfer! Cine e atacantul care l-a convins pe Rednic în probe
ACUM 7 ORE
Ulterior, după perioada "Dinamo", cariera fotbalistului născut în Piatra Neamț a urmat o turnură descendentă și în 2009 a decis să atârne ghetele în cui. A revenit duăă 6 ani, evoluând în perioada 2015-2019 la formații din ligi inferioare, mai mult de plăcere (Victoria Horia, Cimentul Bicaz și Pașcani).
https://i.eurosport.com/2021/01/13/2970405.png
Angelo Alistar, "varianta" 2021. Sursă: Gazeta Sporturilor/Vlad Nedelea
La doi ani de când a pus definitiv ghetele în cui, Gazeta Sporturilor l-a găsit pe Alistar complet schimbat din punct de vedere al lookului. Puțini din adversarii de acum 16 ani, când apărătorul reușea eventul, l-ar mai recunoaște acum pe fostul fundaș. Alistar nu mai are în prezent vreo tangență cu fotbalul, dedicându-se unei afaceri de familie în orașul său de baștină, Piatra Neamț.
"Începusem o afacere încă de când activam, o mică pensiune aproape de Piatra Neamț, și mi-am dorit mult să o dezvolt. Noi o administrăm. Soția e pasionată de bucătărie, noi centrăm, noi dăm cu capul", a spus Angelo Alistar, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.
3 trofee a adunat Alistar în carieră: două Cupe ale României și un titlu, toate cu Dinamo. În stagiunea 2004-2005, fundașul a fost titular în celebra primă manșă din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, când pe Stadionul Național a venit Manchester United. "Câinii" au luptat de la egal la egal cu formația lui Ferguson preț de o repriză și jumătate, chiar deschizând scorul. În cele din urmă, "diavolii" s-au impus cu 2-1, Alistar marcând în proprie poartă.
Romanian Liga I
Reacția lui Ronaldo Deaconu după eurogolurile marcate în poarta lui Dinamo
16/10/2021 LA 06:28
Romanian Liga I
Dinamo ar putea primi o nouă lovitură de la TAS! Decizia ar veni ca un trăznet pentru Rednic
14/10/2021 LA 09:09