Cum mai mult ca sigur Dorin Șerdean nu își vor respecta nici ultima promisiune, fanii dinamoviști sunt hotărâți să preia clubul.
Dinamoviștii arată că Șerdean și Cortacero nu s-au mai prezentat la o întâlnire promisă cu fanii pentru a semna o înțelegere conform căreia vor ceda acțiunile dacă banii nu vor sosi nici de această dată. Așadar, săturați de minciuni, fanii au pus piciorul în prag și sunt hotărâți să ia măsuri.

Comunicatul Peluzei Cătălin Hîldan

Romanian Liga I
Dănciulescu, aproape de revenirea la Dinamo, la dorința lui Uhrin! PCH, atac la adresa gloriilor
ACUM 44 MINUTE
„Atât Dorin Șerdean, cât și Pablo Cortacero au dat asigurări că vor ceda acțiunile în cazul în care nu vor intra banii de la ei.
După ultima discuție, avocații DDB au pregătit un MOU, o înțelegere care trebuia semnată de ambele părți, ca angajament legat de cedarea acțiunilor în caz de neîndeplinire a promisiunilor financiare până la 31 decembrie.
A doua zi, când urma să aibă loc întâlnirea, domnii Șerdean și Cortacero nu s-au mai prezentat. Discuțiile au continuat la distanță, iar ultimul răspuns a venit ieri (29 decembrie) din partea lui Cortacero, care a spus că banii vor intra până pe 31 decembrie și că ”manana”, adică astăzi (30 decembrie) ne va trimite codul SWIFT al transferului bancar.
Ziua bancară de astăzi s-a încheiat. Am început numărătoarea inversă pentru ULTIMUL MÂINE.
Până atunci, am trecut în viteză de 12.000 de socios și ne îndreptăm spre 13.000. Trebuie să menținem ritmul acesta de creștere și până în decembrie 2021 putem fi 24.000 de socios”, au afirmat fanii dinamoviști.
Romanian Liga I
Super Liga Europei | Reacția fermă a lui Răzvan Burleanu după anunțul înființării noii competiții
IERI LA 08:17
Romanian Liga I
Dusan Uhrin vrea să fie "salvatorul" lui Dinamo: "O să dau totul, dar avem o grămadă de probleme!"
17/04/2021 LA 05:45