Noul patron îi cumpărase deja pe legendarii Samuel Eto'o și Roberto Carlos și spera să-l poată transfera și pe Arlauskis, care evolua în poarta lui Rubin Kazan. Deși actualul portar al lui CFR Cluj a recunoscut că oferta lui Anji era impresionantă, acesta a refuzat-o pentru că în contract apărea un element cu care nu era de acord: obținerea cetățeniei ruse.
Arlauskis își iubește foarte mult țara natală și spune că nu ar renunța la cetățenia sa indiferent de propunerea primită:
"Exclus să îmi iau cetăţenie. Sunt om care a văzut destul de multe, am fost în ţări interesante. Spre exemplu, când jucam în Rusia, am primit o ofertă de la Anji Mahacikala, unde jucau Eto'o și Roberto Carlos. Mi-au spus: te luăm cu bani mulţi dacă devii cetăţean rus. Iar eu am refuzat. Apoi a venit Zenit St Petersburg cu o altă ofertă, dar a fost aceeaşi poveste.
Romanian Liga I
FCSB, remiză cu Mioveni, într-un amical. CFR a avut viaţă grea cu o echipă de liga a 4-a spaniolă
15/01/2022 LA 13:09
Pentru că ei aveau obligaţia atunci, în 2010, să joace cu 6 ruşi şi 5 străini. Conta foarte mult să fii portar local, nu străin. Şi am refuzat chiar dacă că era o propunere foarte bună din punct de vedere financiar. Eu sunt din Lituania, am un singur paşaport și îmi iubesc țara atât de mult încât niciodată nu mi-aș putea schimba cetățenia.", a spus Arlauskis, pentru DigiSport.

Arlauskis: "Iubesc România, dar nu îmi voi lua cetățenia"

Arlauskis a dezvăluit că își dorește să rămână alături de familia sa în România, țară pe care o apreciază foarte mult. Lituanianul consideră că poate să trăiască foarte bine în țara noastră fără să obțină cetățenia:
"Eu apreciez şi iubesc România pentru ce am realizat acolo, cum am trăit, cum m-am simţit şi cum mă simt în continuare. Totuși, nu trebuie să fiu neapărat ceţătean român. În ce vremuri trăim acum, nu cred că e cazul să ai 3-4 paşapoarte pentru că suntem în UE şi se circulă oricum.
Mă văd trăind în România, da, lejer. Mi-am întrebat soţia: unde ţi-a plăcut cel mai mult? Şi ea a zis surprinzător, că la București. Familia mea se simte bine în România, la fel ca și mine.", a mai spus portarul lituanian.

Arlauskis, de 4 ori campion al României

Arlauskis a ajuns prima oară în România în 2008, când a fost transferat de Unirea Urziceni, alături de care urma să câștige campionatul. După o experiență de 4 sezoane în Rusia, lituanianul a revenit în Liga 1, la FCSB, cu care a câștigat titul în 2015. Din 2017, Arlauskis se află la CFR Cluj, în poarta căreia a avut evoluții remarcabile și a pus umărul la câștigarea a 2 titluri de campioană.
De-a lungul perioadei petrecute în țara noastră, Arlauskis a câștigat 7 trofee: 4 titluri (2008/2009, 2014/2015, 2017/2018, 2018/2019), o Cupă a României (2014/2015), o Cupă a Ligii (2014/2015) și o Supercupă a României (2018).
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Romanian Liga I
Hagi speră să fi dat lovitura! Farul l-a transferat pe cel mai bun dribler din Liga 1
05/01/2022 LA 09:26
Romanian Liga I
FCSB a făcut vizita medicală. Un copil de 14 ani, în lotul roş-albaştrilor
05/01/2022 LA 09:20