Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Aventura lui Contra la Dinamo se încheie: ”Mâine îmi voi lua la revedere de la jucători!”

Vlad Dumitrescu

Actualizat 02/12/2020 la 18:58 GMT+2

Cosmin Contra o va părăsi pe Dinamo. Mâine, managerul câinilor își va lua la revedere de la jucători.

Cosmin Contra

Credit imagine: Eurosport

„Nu știu dacă s-a trimis ce trebuia să se trimită din partea avocatului meu. Sunt în continuare la Dinamo, dar nu știu când se va trimite acea notificare cu încheierea contractului.
Când se va trimite, voi fi liber. Se va întâmpla astăzi. Am făcut azi antrenament, da, încă eram sub contract cu echipa. Mâine, probabil mă voi duce să-mi iau la revedere de la jucători”, a declarat Contra la DigiSport.

Regretul lui Cosmin Contra

Contra are și un regret privind mandatul său din Ștefan cel Mare: ”Singura mea greșeală e că am avut un discurs pe care nu trebuia să-l am la început. Nu trebuia să garantez pentru aceste persoane. Trebuie să trăiesc cu aceste cuvinte toată viața. Acum, mă dau la o parte, am o durere în piept de câteva săptămâni care nu se mai duce și vreau să mă liniștesc”.
În situația actuală, mi se pare o lipsă de respect față de oricine ar veni la Dinamo. Ar trebui să vină cineva, sigur, dar mi se pare ireal ca numele care se vehiculează în presă să ajungă la Dinamo. Poate în ceasul al 12-lea acest patron va plăti salariile.
„Fotbaliștii știu situația prin care am trecut. Este o chestie personală, am ajuns la limita limitelor. Din ce am înțeles, majoritatea băieților au înștiințat clubul pentru neplata salariilor. Dar nu știu situația fiecăruia, când sau dacă vor pleca”, a afirmat Contra.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo