Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

BREAKING NEWS! Două noi cazuri de COVID-19 la Universitatea Craiova! Anunțul clubului

Irina Aldea

Publicat 23/07/2020 la 22:06 GMT+3

Universitatea Craiova a anunțat în această seară că încă doi membri din staff-ul tehnic au fost testați pozitiv pentru COVID-19.

craiova

Credit imagine: Eurosport

După ce team-managerul echipei, Lucian Pretorian, a fost infectat, încă doi oameni din staff au fost depistați cu noul coronavirus. Vestea bună este că toți jucătorii sunt sănătoși: "Din păcate, la testarea suplimentară au fost două cazuri pozitive, ambele din rândul staffului Universității Craiova. Vestea bună este că toți fotbaliștii noștri sunt negativi, având un singur test neconcludent", se arată în comunicatul Craiovei.
Cazurile de coronavirus se înmulţesc pe zi ce trece în Liga 1, iar Craiova, Dinamo şi Poli Iaşi cer îngheţarea campionatului. În acest caz, nicio formație nu va retrograda, iar Craiova ar primi, probabil, titlul. Totuși, LPF face toate eforturile ca măcar play-off-ul să se poată termina pe teren.

Întreruperea campionatului ar salva Dinamo de la retrogradare

Scenariul cu întreruperea campionatului ar salva echipele din zona retrogradării. Dinamo, Chindia şi Poli Iaşi ar juca şi în sezonul următor în Liga 1. În plus, din Liga 2 ar urma să promoveze patru echipe, variantă pe care o aplaudă şi Mircea Lucescu.
"Am intra în rândul campionatelor importante ale Europei. Ţările mari, cum e România, joacă în campionat (n.red. - cu 18 echipe). Ar trebui să revină pentru că din punct de vedere financiar şi al infrastructurii s-au pus la punct oraşele. Cred că România poate să-şi permită în momentul de faţă să aibă 18 echipe în prima divizie. Toţi cei implicaţi şi care au responsabilităţi în lumea fotbalului să se strângă şi să decidă cum e mai bine pentru fotbalul românesc", a spus Mircea Lucescu, pentru Mediafax.
În cazul în care campionatul ar fi înghețat, Craiova speră că va fi desemnată campioană, fiind în acest moment pe primul loc. Totuși, Liga Profesionistă pare să facă toate eforturile necesare ca măcar play-off-ul, aflat pe final, să se încheie și să nu se ia vreo decizie la masa verde în partea superioară a clasamentului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo