”Noi avem şi experienţa mai puţin plăcută din play-off-ul trecut, când am fost echipa cea mai dezavantajată. Meciul de aseară mi-a adus aminte de ultimul meci din campionat, tot cu Ovidiu Haţegan la centru.
E dureros, nici nu mai ştii ce să crezi. Chiar dacă au fost multe acuze venite prin presă de la unii oameni din fotbal, noi am fost echipa dezavantajată. Asta nu o spun doar de dragul de a o spune. O spun fazele, reluările”, a declarat Marius Bilașco.

Marius Bilașco: ”Există clar o tentă”

Romanian Liga I
CFR Cluj și-a luat atacant! Cine este fotbalistul transferat după eliminarea din Cupa României
IERI LA 13:39
”E, oarecum, un moment în care, sincer, ne e teamă de ce se va întâmpla. Avem acest sentiment. L-am trăit o dată, se pare că se repetă. Sunt faze clare, care se pot vedea. Ne e teamă să privim înainte.
Nu-mi face plăcere să vorbesc despre arbitraj. Lumea va spune că ne plângem prea mult, dar există clar o tentă. Analizând toate fazele, ne dăm seama că aşa e. Dacă e o fază pe meci, poţi să înţelegi, să spui că arbitrul e prost intenţionat”, a completat el pentru LookSport.
Echipele calificate în play-off: FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Sepsi Sfântu Gheorghe Academica Clinceni și FC Botoșani.
Echipele ce vor evolua în play-out: FC Argeș, Chindia Târgoviște, Astra Giurgiu, UTA Arad, FC Voluntari, Viitorul Constanța, Gaz Metan Mediaș, Dinamo București, Hermannstadt și Poli Iași.
Romanian Liga I
Marius Șumudică, noi săgeți la adresa lui Dan Petrescu, după eliminarea CFR-ului din Cupa României
IERI LA 13:00
Fotbal
Dan Petrescu, explicații pentru eșecul din Cupa României: "Cei care fac tragerea să se gândească"
23/09/2021 LA 20:54