FC Botoșani a câștigat la loviturile de departajare duelul cu CFR Cluj din “optimile” Cupei României (3-2). Totuși, moldovenii ar putea pierde partida la “masa verde”, din cauza unei reguli nerespectate. Conform regulamentului propus de FRF, toate cluburile trebuie să aibă în lot cel puțin șase jucători crescuți la nivel național, în timp ce FC Botoșani a avut doar cinci la meciul cu campioana României.
Iată care sunt cei cinci fotbaliști din lotul lui FC Botoșani crescuți în campionatul României: Ianoș Brînză (21 ani), Andrei Chindriș (20 ani), Adrian Moescu (18 ani), George Cîmpanu (18 ani) și Andrei Patache (31 ani).

Bogdan Mara: "Vom face contestație!"

Romanian Liga I
Se reia Liga 1! FCSB - CFR Cluj, derby-ul etapei a 22-a! Cum arată clasamentul competiției
IERI LA 07:22
Directorul sportiv al lui CFR Cluj, Bogdan Mara, a declarat că ardelenii vor face contestație după înfrângerea de la Botoșani:
“O să verificăm acest lucru, iar dacă este cazul vom face contestație! Dacă nu s-a respectat regulamentul, mi se pare normal să facem contestație. Și noi ne chinuim să avem jucători “Under 21” și crescuți în România. Vom vedea dacă FC Botoșani a respectat sau nu această regulă.”, a spus Bogdan Mara după meciul din Cupa României.

FC Botosani - CFR Cluj 3-2 (Cupa Romaniei)

Credit imagine: Eurosport

După victoria împotriva lui CFR Cluj, antrenorul Botoșaniului n-a vrut să comenteze posibilitatea ca echipa să fie eliminată din Cupă, la “masa verde”:
“Nu e treba mea, eu doar antrenez! Eu și echipa mea ne-am făcut datoria pe teren. CFR poate să facă orice contestație, habar n-am despre ce e vorba!”, a răspuns antrenorul moldovenilor.

FC Botoșani - CFR Cluj 3-2 (după penalty-uri)

CFR Cluj a fost eliminată de FC Botoșani în “optimile” Cupei României, la finalul unui meci spectaculos, decis la loviturile de departajare. Campioana României a rămas în inferioritate numerică după ce Mihai Bordeianu a luat două cartonașe galbene în numai patru minute. Botoșani a deschis scorul prin Ștefan Ashkovski cu o reluare din cădere (min 37). Ardelenii au întors rezultatul după pauză cu reușitele lui Andrei Burcă (min 55) și Cătălin Golofca (min 60), transferați chiar de la FC Botoșani.
Cu zece minute înainte de final, George Cîmpanu a obținut o lovitură de la 11 metri, iar Jonathan Rodriguez a transformat-o. Egalitatea s-a menținut până la finalul celor 120 de minute și s-a ajuns la loviturile de departajare. Aurelio și Mailat au ratat, iar FC Botoșani s-a calificat în faza următoare a Cupei României.

FC Botosani - CFR Cluj 3-2 (Cupa Romaniei)

Credit imagine: Eurosport

Joi se vor juca ultimele patru partide din "16-imi":

  • Ripensia Timișoara - Sepsi Sf Gheorghe
  • Sănătatea Cluj - Viitorul Constanța
  • Rapid - Poli Iași
  • Metaloglobus - FCSB
Romanian Liga I
Denis Alibec, dorit în Turcia și Rusia! Ce le-a transmis șefilor de la CFR Cluj
17/01/2022 LA 11:01
Romanian Liga I
FCSB, remiză cu Mioveni, într-un amical. CFR a avut viaţă grea cu o echipă de liga a 4-a spaniolă
15/01/2022 LA 13:09