CFR Cluj a câştigat, luni seara, pe terenul Universităţii Craiova cu 3-1 şi este din nou campioana României. Dan Nistor a deschis scorul în minutul 10, Vinicius a egalat în minutul 36, iar Kevin Boli şi Ciprian Deac au marcat după pauză. Pentru ardeleni este al 6-lea titlu din istorie şi al treilea, la rând. Echipa lui Dan Petrescu va juca în preliminariile Champions League.
Universitatea Craiova merge în preliminariile Europa League, alături de FCSB şi FC Botoşani. Patronul celor de la CFR Cluj, Nelu Varga, un om căruia nu-i place să fie iasă în față cu declarații, a ieșit aseară public și a despre ce urmează pentru CFR Cluj: "Am intrat prima dată în viața mea în direct. Toată viața mea mi-am dorit ca un campion să se decidă pe teren. Nu-mi doresc să câștige cineva vreodată la masa verde, adevăratul campion este pe teren. Am demonstrat că suntem o echipă echilibrată și ne-am luptat cu toate forțele, chiar și cele care nu se văd. Am încercat să fim cât se poate de corecți în fiecare an. Am încercat mereu să fim pe locul 1, să asigurăm tot ce e nevoie la echipă, să fie un mediu oportun pentru câștigarea campionatului. Cel mai important este spiritul echipei, cel care s-a transmis de la vechiul CFR, de la Iuliu Mureșan și Arpad Paszkany. Nu avem cum să-i uităm.

Nelu Varga: "Vrem în grupele Champions League. Va veni un golgheter din Italia și posibil Stanciu"

Romanian Liga I
Mirel Rădoi și-a ales favoriții din Liga 1! + Cine sunt stranierii preferați ai fostului selecționer
25/12/2021 LA 15:43
Putem forța intrarea în grupele Champions League. Noul obiectiv este Champions League, vom aduce jucători. Vom semna doi jucători, nu vă pot spune cine. Unul este unul dintre cei mai mari golgheteri ai Italiei, celălalt este cel care ne-a răpus în play-off-ul Champions League. E posibil. (n.r întrebat dacă Stanciu e pe lista CFR-ului.) O să vedeți, vă promitem că o să fie o surpriză. Niciodată nu m-am gândit să continuăm fără Dan Petrescu", a spus Nelu Varga, pentru Look Sport.
Fortuna liga
Nicolae Stanciu, omul meciului în Slavia Praga – Mlada Boleslav 2-0! Mijlocașul, gol și pasă de gol
12/12/2021 LA 20:19
UEFA Europa Conference League
Echipele lui Mitriță și Stanciu continuă în Conference League! Toate rezultatele din ultima etapă
09/12/2021 LA 21:59