Dan Petrescu are probleme mari în centrul defensivei, iar sosirea internaționalului tunisian ar urma să liniștească apele. Cestor și Vinicius s-au accidentat la ultimele meciuri și vor lipsi în următoarea perioadă, motiv pentru care formația din Gruia căuta cu disperare un înlocuitor pe măsură.
Și, potrivit Gazetei Sporturilor, cei de la CFR l-au găsit. Youssef ar urma să finalizeze mâine transferul său în Gruia, după 4 luni în care s-a aflat în căutarea unei noi aventuri. Fundașul de 32 de ani a evoluat ultima oară la Denizlispor, în campionatul Turciei, unde a petrecut numai jumătate de an.
Interesant este că Astra Giurgiu (2012-2015) a fost echipa la care Ben Youssef s-a dezvoltat cel mai mult, ajungând apoi să fie convocat la naționala Tunisiei. De notat că apărătorul a evoluat inclusiv la Campionatul Mondial din 2018, în meciurile cu Anglia și Belgia.
Romanian Liga I
O nouă plecare de la FCSB! Legia, ofertă pentru un jucător al lui Petrea
29/06/2022 LA 08:40
În perioada petrecută la Astra, Youssef a adunat aproape 100 de apariții, reușind să câștige 2 trofee (Cupa și Supercupa României) și să ajungă în grupele Europa League (sezonul 2013/2014), după ce giurgiuvenii au trecut de Lyon.

CFR Cluj transferă un fundaș central cu meciuri la Campionatul Mondial din 2018

În momentul în care a ajuns la Astra, de la Leyton Orient (Anglia), cota de piață a tunisianului era de 500.000 de euro, potrivit transfermarkt.com. După 3 sezoane în care a strălucit la formația giurgiuveană, Youssef a ajuns să valoreze 1,6 milioane de euro, moment în care a plecat la Caen, în Ligue 1. După aventura de 2 ani din Franța, fundașul a fost transferat la Kasimpasa, în Turcia.
Dan Petrescu a profitat de faptul că un fundaș cu mare experiență - exact tipul jucătorilor pe care îl preferă - a rămas liber de contract și l-a contactat. Se pare că negocierile au decurs conform planului, iar Youssef va semna mâine contractul cu campioana României.
Internaționalul tunisian va putea evolua, până la finalul anului, doar în Liga 1, nu și în grupa din Europa League.
Ben Youssef va deveni al 14-lea jucător de la CFR Cluj în vârstă de cel puțin 30 de ani, după Bălgrădean, Sandomierski, Vinicius, Camora, Latovlevici, Chipciu, Deac, Luis Aurelio, Pereira, Soares, Djokovici, Rondon și Hoban. În plus, tunisianul va fi al 15-lea fotbalist străin din lotul lui Dan Petrescu.
Romanian Liga I
Valentin Gheorghe, adio FCSB! Atacantul de bandă, spre Turcia. Detaliile mutării
28/06/2022 LA 08:07
Romanian Liga I
CFR are oferte pentru 4 jucători de bază, cotați la 9 milioane €. Anunțul clujenilor
18/06/2022 LA 20:11