După 3 victorii la rând în Liga 1, formația lui Edi Iordănescu nu avea voie să facă vreun pas greșit în Gruia, în contextul în care întâlnea cea mai slabă formație din campionat, Poli Iași. Moldovenii l-au adus în această săptămână pe Nicolo Napoli pe banca tehnică, dar italianul nu poate face minuni peste noapte, iar lotul este complet debusolat de ceea ce s-a întâmplat în acest sezon.
Chiar și așa, o bună parte din prima repriză, oaspeții au reușit să reziste, grație în primul rând intervențiilor lui Brănescu. Inevitabilul s-a produs în minutul 44, când Chipciu a fructificat o pasă a lui Alexandru Păun. Rezultatul la pauză nu a fost 1-0, pentru Omrani și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor.

Deac, de neoprit pentru CFR

Romanian Liga I
CFR Cluj și-a luat atacant! Cine este fotbalistul transferat după eliminarea din Cupa României
ACUM 12 ORE
La pauză, noul staff tehnic al moldovenilor a a mutat, introducându-i pe Platini și Acosta, dar partida și-a respectat același scenariu din prima repriză, chiar dacă ocaziile ardelenilor nu au mai fost la fel de multe.
În cele din urmă Deac a marcat și el, din pasa lui Omrani, în minutul 61, pentru ca în minutul 87 tot el să stabilească scorul final. La 35 de ani, mijlocașul român continuă să surprindă, ajungând la 10 goluri marcate pentru campioană în actuala stagiune, în toate competițiile.
Grație acestui succes, CFR Cluj rămâne la același număr de puncte cu FCSB, cele două formații fiind despărțite dor de golaveraj, superior formației din Berceni. Departea cealaltă, Poli Iași a bifat a 4-a înfrângere la rând și, cu 16 puncte, pare condamnată la retrogradare. Moldovenii sunt la 7 puncte distanță de penultima clasată și, chiar dacă în play-out vor fi înjumătățite punctele, misiunea de a rămâne pe prima scenă a fotbalului românesc pare una imposibilă.
Romanian Liga I
Marius Șumudică, noi săgeți la adresa lui Dan Petrescu, după eliminarea CFR-ului din Cupa României
ACUM 12 ORE
Fotbal
Dan Petrescu, explicații pentru eșecul din Cupa României: "Cei care fac tragerea să se gândească"
IERI LA 20:54