Alexandru Ioniță, Takayuki Seto și Kehinde Fatai au apărut în fotografiile postate de o clinică privată în septembrie, în timp ce primeau vitamine intravenos.
Problema este că acest tip de tratament este interzis, iar Agenția Antidopping (ANAD) s-a autosesizat, demarând o anchetă. Ioniță a ajuns să dea declarații în fața ANAD și a recunoscut că a folosit metodele interzise, iar Astra riscă acum să fie exclusă in Liga 1.
• CUM AR ARĂTA CLASAMENTUL ÎN LIGA 1 DACĂ ASTRA E EXCLUSĂ. CE SPUNE ROAF
Romanian Liga I
Nicolae Badea e all-in pentru revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo
ACUM 17 ORE
Astra Giurgiu a emis în această seară un comunicat oficial în care își anunță nevinovăția, ca urmare a deciziei celor 3 jucători de a recurge la tratamentul respectiv.
În același timp, Astra acuză faptul că ANAD nu a solicitat prezența unui membru din cadrul clubului în momentul în care le-au fost luate declarații celor 3 fotbaliști. De asemenea, giurgiuvenii sunt nemulțumiți de faptul că ANAD n-a cerut opinia doctorului echipei în ancheta respectivă. Din acest motiv, cei de la Astra susțin că se simt ca niște "condamnați".
Astra a ajuns la concluzia că ANAD nu consideră vinovat clubul giurgiuvean, ci doar pe Alexandru Ioniță, Takayuki Seto și Kehinde Fatai, care au acționat pe cont propriu într-o activitate interzisă.

Comunicatul oficial emis de Astra Giurgiu, după scandalul de dopaj în care au fost implicați Alexandru Ioniță, Seto și Fatai

"Cu privire la speculaţiile care se fac în acest moment pe tema 'dopingului' la clubul Astra, facem câteva precizări pe care le considerăm necesare:
  • Clubul Astra nu a fost implicat în niciun fel în 'tratamentul' efectuat de către cei 3 jucători, aflând de această problemă ulterior, chiar de la ofiţerul ANAD, care s-a prezentat la stadionul din Ploieşti pentru a lua declaraţii jucătorilor. Facem precizarea că declaraţiile luate atunci jucătorilor nu s-au făcut în prezenţa unui oficial al clubului nostru, avocat sau doctorul echipei, deşi, era vorba şi despre jucători care nu stăpânesc limba română la perfecţie (cu atât mai puţin unităţile de măsură, substanţele active, etc).
  • Am luat decizia de a suspenda imediat contractele celor trei şi nu putem fi acuzaţi de lipsa celor incriminaţi la anumite termene de judecată, atâta timp cât ei nu au mai fost prezenţi la antrenamente, unul dintre jucători plecând în ţara natală – Japonia (Seto Takayuki). Astra nu are responsabilități legate de viața privată a jucătorilor angajați.
  • ANAD nu a luat un punct de vedere al doctorului echipei noastre cu privire la această situaţie, noi fiind disponibili cu orice lămurire asupra situaţiei, dar, cu tot respectul, considerăm că la acest moment suntem trataţi ca nişte 'condamnaţi', mai degrabă, deşi, este evident că nu avem vreo legătură cu demersul celor trei fotbalişti si nu clubul nostru este judecat.
  • Este evident că nici ANAD nu consideră că clubul nostru este culpabil în această speță având în vedere faptul că nu ni s-a cerut nicio declarație măcar.
  • Desigur, suntem stupefiaţi că există această variantă - că laboratoare medicale acreditate, medici români, ar fi putut administra unor sportivi tratamente în cantităţi interzise de legile antidoping (pentru că înţelegem că substanţele administrate, tipul tratamentului, sunt legale, doar cantitatea ar reprezenta 'problema') şi, fără a fi specialişti sau avocaţii laboratorului respectiv, după informațiile pe care noi le-am obținut de la jucători considerăm că substanţa activă administrată jucătorilor a fost, cantitativ, respectată, până la proba contrarie", se arată în comunicatul oficial emis de Astra Giurgiu, pe contul de Facebook.

Astra Giurgiu îi va da în judecată pe Alexandru Ioniță, Seto și Fatai

"Nu trebuie să existe nicio portiță în regulament. Nu a fost o acțiune colectivă din partea clubului. Nu e asemănător cu ce s-a întâmplat la Corona Brașov.
Nu l-am făcut trădător pe Alex Ioniță. Îi vom acționa în judecată pentru că au adus prejudicii clubului și nici nu ne-am putut baza pe aportul lor. L-am întrebat pe Ioniță dacă a fost la ANAD și mi-a spus că asta e cea mai bună variantă pentru el.
Ce ar putea spune Alex Ioniță în plus? Nici ei nu știu ce era în flaconul respectiv, dacă erau sau nu vitamine. N-au cerut nici opinia clubului, nici a staff-ului medical. Cred în nevinovăția lor, dar îi vom da în judecată. Astra nu e în culpă și nici nu a beneficiat de acești jucători", a declarat Dani Coman la ProX.
https://i.eurosport.com/2021/01/24/2978140.jpg
Romanian Liga I
Sorin Colceag este noul antrenor al lui Dinamo! Anunţul lui Iuliu Mureşan
IERI LA 11:32
Romanian Liga I
Deaconu a făcut marele anunţ: de când vom avea VAR în Liga 1
IERI LA 09:35