Constantin Budescu va evolua în Arabia Saudită, la Damac, până la finalul sezonului, acolo unde va primi un salariu de 600.000 de euro. Însă agentul său a afirmat că ”Budi” nu va putea juca pentru noua sa echipă.
„Partenerul meu din Arabia l-a propus în data de 25 ianuarie la Damac, iar eu aveam exclusivitate în transferul la această echipă și la Al Fateh până la data de 15 februarie, deci încă mai este valabil acel mandat de la Constantin Budescu.
Când am văzut știrea că a semnat zilele trecute fără să fiu anunțat, prin intermediul unei terțe persoane, ulterior propunerii mele în același loc, am fost șocat și am cerut explicații clubului arab, dar și lui Budescu. Explicațiile nu se legau, așa că mă văd nevoit să activez clauza din mandat și să primesc despăgubiri de la jucător”, a explicat Hossu.
Romanian Liga I
FCSB, victorie în amicalul cu Astra. Florin Tănase, gol la revenirea după accidentare
09/10/2021 LA 13:46

Răspunsul lui Constantin Budescu

Constantin Budescu a oferit o reacție prin intermediul avocatului său, Paul Mincu.
„Am citit și eu acum că s-a făcut un mare subiect de presă din faptul că un domn agent, nu-l cunosc, ar dori un comision de la jucătorul Budescu pentru o tranzacție pe care n-a realizat-o. Și tot proliferează amenințări cum că Budescu n-ar avea drept de joc până nu-i plătește banii solicitați, că îl va da în judecată la TAS și alte chestiuni de genul acesta.
Jucătorul m-a rugat să clarific aceste lucruri pentru mass media, drept pentru care vă spun din capul locului că intermediarul respectiv nu a prezentat nicio ofertă din partea clubului FC Damac din Arabia Saudită și nici n-a participat în vreun fel la încheierea contractului între cele două părți. Agentul care își reclamă comisionul prin presă avea obligația de a-i prezenta d-lui Budescu o ofertă din partea clubului FC Damac însă nu a făcut acest lucru.
De aici vine și refuzul de a-i plăti ce solicită dânsul acolo. Ba mai mult, cei de la club confirmă că nu au discutat vreodată cu acel intermediar și cu partenerul său și că nici nu le-au comunicat vreo ofertă pentru dl. Budescu. Vă ofer documentul în acest sens.
Încercarea de a-l intimida pe dl. Budescu prin presă este total neavenită și fără efect, dânsul nefiind oricum o persoană care să reacționeze la astfel de presiuni. Deci cred că ar fi mai bine să se ocupe fiecare de ce are de făcut iar publicul să nu mai fie dezinformat în mod voit”, a declarat Mincu pentru AS.ro.
Romanian Liga I
Oficial: Cristiano Bergodi este noul antrenor al lui Sepsi
08/10/2021 LA 11:44
Romanian Liga I
Și Costel Gâlcă i-a spus "pas" lui Sepsi. Doi favoriți pentru banca tehnică a covăsnenilor
06/10/2021 LA 11:45