Situația de la Dinamo pare din ce în ce mai dificil de înțeles și gestionat, iar Cosmin Contra și-a pierdut orice fărâmă de răbdare cu Pablo Cortacero, pe care l-a dat dispărut. Tehnicianul alb-roșilor a avut comentarii ironice cu referire la situația grea de la Dinamo și nu a ratat șansa de a trimite câteva săgeți ascuțite în direcția lui Pablo Cortacero, cel care încă nu a trimis banii promiși angajaților formației din Ștefan cel Mare.
În vârstă de 44 de ani, Cosmin Contra a revenit la Dinamo în vara acestui an cu gânduri și ambiții uriașe. Tehnicianul romîn a considerat că va putea scrie o pagină de istorie pe placul fanilor odată cu venirea noilor investitori, însă speranțele s-au năruit rapid, iar Contra și-a exprimat dezamăgirea prin intermediul unor comentarii ironice.

Cosmin Contra, ironii grele pentru investitorii spanioli de la Dinamo

Romanian Liga I
Concluziile lui Flavius Stoican după FC Argeș – Dinamo 2-1. "Ce mai contează acum?"
21/01/2022 LA 20:55
"Situația este cea pe care o știți, încă n-au intrat banii, chiar dacă de două luni de zile se tot promite că se vor rezolva problemele financiare. Nu vorbim doar la nivel de primă echipă, mă refer la toți angajații de la Dinamo. E o problemă mai complexă, este o situație grea. Ieri am vorbit cu Pablo Cortacero. El mi-a spus că banii au fost trimiși ieri, dar să vedem când vor ajunge. De vreo șase ori au fost trimiși acești bani și n-au ajuns. De o lună jumate există promisiuni în fiecare săptămână, dar acest lucru nu se întâmplă", a spus Cosmin Contra la Digi Sport.
Mai mult, se pare că nici de această dată nu se va întâmpla nimic bun la echipă. Pablo Cortacero a dispărut de oriunde și și-a șters inclusiv contul de Facebook, după ce un suporter dinamovist ne-a trimis convorbirea pe care a avut-o cu investitorul spaniol, o conversație în care Cortacero dădea asigurări că banii promiși au fost deja trimiși către club, menționând că zvonurile apărute în presă sunt total false.
Romanian Liga I
FC Argeș - Dinamo 2-1. Flavius Stoican a pierdut primul meci după revenirea în Ștefan cel Mare
21/01/2022 LA 20:14
Romanian Liga I
Exclusiv | Lucian Goian, tranșant privind situația de la Dinamo: "Aș prefera să retrogradeze"
21/01/2022 LA 13:45