Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cosmin Contra, mulțumit după remiza lui Dinamo cu Botoșani: "Vom arăta mult mai bine!"

Irina Aldea

Publicat 12/09/2020 la 00:05 GMT+3

Dinamo și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 1-1, într-un meci din etapa a 3-a din Liga 1. Cosmin Contra s-a declarat mulțumit de evoluția echipei sale.

Cosmin Contra, tehnicianul lui Dinamo

Credit imagine: Eurosport

Echipa din Ștefan cel Mare, schimbată din rădăcini după transferurile din ultima săptămână, a început bine meciul din etapa cu numărul trei, dar tot moldovenii au marcat primul gol. FC Botoșani a marcat în minutul 37, când reluarea defectuoasă a lui Ashkovski a fost băgată în propria poartă de Isma Lopez. În partea secundă, Contra a renunțat la Fabbrini, iar mutarea a dat aripi dinamoviștilor.
Egalarea a venit printr-un gol fenomenal reușit de Borja Valle de la 60 de metri, printr-un șut care l-a lăsat fără replică pe Pap. După acest rezultat, Dinamo e pe locul 11, cu 2 puncte, iar FC Botoșani e pe primul, cu 7 puncte. Cosmin Contra s-a declarat mulțumit la finalul meciului după prestația echipei sale în meciul cu Botoșani, mai ales că noii veniți nu s-au ridicat încă la așteptările lui din punct de vedere fizic.

Cosmin Contra, mulțumit de remiza cu Botoșani și noua față a echipei

”S-a văzut o altă față de-a lui Dinamo. Vreau să-mi felicit jucătorii, mai ales că au jucat contra unei echipe bune din campionat, unei echipe ofensive. În prima parte, meciul a fost mai echilibrat, și eu au avut ocazii. Însă, în repriza a doua, a existat o singură echipă pe teren, care a dominat, care a controlat. În partea a doua ne trebuia mai multă liniște pentru a duce fazele și la finalizare”, a spus Cosmin Contra potrivit Digi Sport.
”Mai avem mult de lucru. Cum spuneam și înainte, unii jucători vin din pregătire, alții nu. Borja Valle a venit la Dinamo direct din vacanță. Nu este ușor să-i aduci la un nivel fizic bun în doar câteva zile. Dar, i-am folosit azi pentru că cel mai bun antrenament este meciul oficial. Știam ce fel de jucător aduc la Dinamo. S-a văzut calitatea lor. Nu am făcut achiziții la număr, ci am adus jucători care să aducă plus valoare. Știu ce calități are Borja Valle, dar el, cum ziceam, a venit din vacanță. În trei săptămâni, o lună, când ne vom pune la punct cu pregătirea fizică, vom arăta din ce ăn ce mai bine. Și, sper eu, cu victorii”, a mai spus Contra.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo