Dacă FCSB știa de aici că va evolua contra lui Șahtior Karagadny în turul secund preliminar din Conference League, Craiova și Sepsi și-au aflat aseară adversarele, după terminarea partidelor din manșa întâi preliminară.
Astfel, oltenii vor avea o misiune ușoară, cel puțin pe hârtie, urmând a da peste locul 4 din Albania, KF Laci. Aceasta a trecut de muntenegrenii de la FK Podgorica, 3-1 la general. În tur, albanezii pierduseră la limită, 0-1, dar și-au luat revanșa aseară, la capătul unei partide care a avut nevoie de prelungiri. Deliu a punctat după o oră din partidă și a împins confruntarea dincolo de cele 90 de minute regulamentare. În prelungiri, Luskhja și Prengaj au semnat golurile calificării.

Sepsi vs Spartak Trnava, în Conference League

Romanian Liga I
O nouă plecare de la FCSB! Legia, ofertă pentru un jucător al lui Petrea
29/06/2022 LA 08:40
În ceea ce o privește pe Sepsi, aceasta va avea un adversar puțin mai dificil, Spartak Trnava, locul 3 din Slovacia, urmând să îi iasă în cale. Și slovacii pierduseră prima manșă a turului întâi preliminar, scor 2-3 cu maltezii de la Mosta FC, dar au revenit pe teren propriu, impunându-se cu 2-0.
FCSB și Craiova vor juca "acasă" primul meci, în timp ce Sepsi se va deplasa în Slovacia pentru partida tu. Partidele din această fază a Conference League se dispută pe 22, respectiv 29 iulie.
Romanian Liga I
Valentin Gheorghe, adio FCSB! Atacantul de bandă, spre Turcia. Detaliile mutării
28/06/2022 LA 08:07
Romanian Liga I
CFR are oferte pentru 4 jucători de bază, cotați la 9 milioane €. Anunțul clujenilor
18/06/2022 LA 20:11