Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

De ce a refuzat-o Diego Capel pe Dinamo. Dezvăluirea făcută de spaniolii de la As

Cristian Mihală

Publicat 28/02/2021 la 22:37 GMT+2

Diego Capel a fost dorit de Dinamo în toamna lui 2020. Publicaţia spaniolă AS a scos la iveală tot ce i s-a părut în neregulă fostului fotbalist al Sevilliei când a ajuns la Bucureşti.

Sevilla CF's striker Frederic Kanoute (front) of Mali is congratulated by his teammate Diego Capel (back) after scoring the opening goal against Glasgow Rangers during their UEFA Champions League group G soccer match at the Sanchez Pizjuan stadium in Sevi

Credit imagine: APA

Diego Capel, 33 de ani, nu renunţă la fotbal, deşi ultimul meci oficial l-a bifat în 8 martie 2020. Era liber de contract din vara trecută, iar în toamnă era la un pas de Dinamo.
Publicaţia spaniolă AS a scris despre ce i s-a părut în neregulă fostului fotbalist al Sevilliei când a ajuns la Bucureşti, în septembrie 2020.
"Capel a fost la un pas şi de Dinamo, echipă antrenată atunci de Contra. Proiectul spaniol l-a sedus, acolo mai erau şi alţi spanioli: Borja Valle, Isma Lopez, Tomas Mejias, Camara, Rene, Garcia. Doar că, la venirea în România, Capel şi-a dat seama imediat de instabilitatea financiară a clubului şi nu a dorit să accepte oferta. Ulterior, alegerea lui Capel s-a dovedit a fi inspirată, întrucât Dinamo a fost afectată grav de promisiunile nerespectate ale conducătorilor spanioli", notează AS.

Cine este Diego Capel, fotbalistul aflat în toamnă aproape de Dinamo

Diego Capel a fost crescut de Sevilla, acolo unde a cunoscut și cea mai bună perioadă a carierei. Atacantul a jucat pentru formația andaluză timp de 7 sezoane (2004-2011) și a câștigat Cupa și Supercupa Spaniei, dar și 2 Cupe UEFA (2006 și 2007).
În 2008, Diego Capel a fost în discuții cu Real Madrid, ca un posibil înlocuitor al lui Robinho. De asemenea, Liverpool și Barcelona au fost la un moment dat interesate de serviciile atacantului iberic.
După plecarea de la Sevilla, Diego Capel a petrecut 4 ani la Sporting Lisabona, apoi cariera sa a intrat pe o pantă descendentă. După un an petrecut la Genoa și altul la Anderlecht, Capel nu a evoluat la vreo echipă profesionistă în sezonul 2017/2018.
El a revenit în 2018 și a semnat cu Extramadura, dar după numai un sezon a rămas din nou liber de contract. La începutul acestui an, Diego Capel a semnat cu maltezii de la FC Birkirkara, iar acum se află din nou în căutarea unei noi aventuri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo