Apariția focarelor de coronavirus la Petrolul, Dinamo și CFR Cluj, a luat prin surprindere fotbalul românesc, iar ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a transmis, încă o dată, faptul că partea superioară a clasamentului trebuie definitivată până la data de 3 august, termenul limită acordat de UEFA forurilor naționale pentru transmiterea echipelor participante în cupele europene.
”Campionatul de fotbal are toate condițiile să ducă competiția la bun sfârșit. 3 august este data la care trebuie avansate către UEFA echipele care vor participa în competițiile europene. LPF trebuie să programeze toate meciurile până pe 3 august sau să vină cu soluții pentru stabilirea clasamentului final, care trebuie validat de FRF. Izolarea echipelor este prima soluție avansată de noi, cred că, pentru ultimele trei etape din play-off, ar fi cea mai la îndemână situație. Nu cred că ar fi o problemă dacă aceste meciuri ar fi protejate suplimentar, echipele să apeleze la un astfel de cantonament, să se izoleze”, a declarat Ionuț Stroe, la Digi24.

Ionuț Stroe, anunț sumbru despre sezonul viitor de Liga 1

Romanian Liga I
E deja Dan Petrescu la "cuțite" cu oficialii CFR-ului? "Nu știu cine e, nu l-am adus eu"
ACUM 8 ORE
Ministrul a afirmat la Digi 24 că există posibilitatea ca din sezonul viitor să fie introduse noi restricţii, pentru a evita astfel de cazuri.Ionuţ Stroe crede că nici protocolul impus în acest moment nu a fost respectat, acesta fiind motivul apariţiei focarelor de coronavirus la Petrolul, Dinamo şi CFR Cluj.
"Problemele probabil că au apărut în afara meciurilor, în afara stadioanelor. Au fost făcute controale. Controalele au relevat ceva probleme la unele dintre cluburi. La Petrolul se efectuează o anchetă, probabil că același lucru se va întâmpla și la Dinamo și CFR Cluj. Este posibil să apară noi restricții din sezonul viitor, din orice experiență trebuie să tragem concluzii și să învățăm ceva. Vom analiza, este posibl să dispunem suplimentar anumite măsuri, care să corecteze anumite deficiențe. Totuși, eu cred că, dacă acele reguli ar fi fost respectate, nu am fi avut focarele acestea", a declarat Ionuţ Stroe, la Digi24.
Romanian Liga I
Bonetti blochează venirea lui Rednic la Dinamo. Ultimele vești despre situația din Ștefan cel Mare
17/09/2021 LA 13:48
Romanian Liga I
Nicolae Badea e all-in pentru revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo
16/09/2021 LA 14:54