Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamo a pierdut acasă cu Clinceni. "Retrogradarea nu e departe" recunosc jucătorii

Ion Alexandru

Actualizat 29/02/2020 la 09:00 GMT+2

Dinamo a avut un start dezamăgitor de play-out. Academica Clinceni s-a impus cu 1-0 pe stadionul din Ştefan cel Mare, iar jucătorii antrenați de Uhrin nu exclud varianta unei lupte pentru evitarea retrogradării.

dinamo

Credit imagine: Eurosport

După 0-1 cu Clinceni, Dinamo este pe locul 9 cu 17 puncte în clasamentul Ligii 1, la patru puncte de Hermannstadt, echipă care este pe loc de baraj. Mijlocașul Vali Lazăr e convins că Dinamo va avea mult de tras pentru a fi sigură de locul ei în prima ligă.
Important e să ne trezim, pentru că putem ajunge în zona grea, dacă pierdem doua-trei meciuri. Nu îmi doresc să ajung în zona de baraj sau de retrogradare
Şi Mattia Montini, care a jucat primele minute pentru Dinamo în acest an, a strigat "trezirea". Italianul nu înţelege cum a pierdut Dinamo primul meci din istorie în fața micuței echipe din Clinceni.
Montini, Dinamo
Le-am spus înainte de meci colegilor mei că partidele din play-out sunt dificile. Poţi să câştigi cu echipele bune să pierzi cu ultima. Trebuie să schimbăm atitudinea. Şi trebuie să o facem repede. Campionatul românesc este ciudat. Am pierdut stupid unele meciuri. Astăzi nu aveam decât varianta victoriei, dar nu înţeleg ce s-a întâmplat

Cu gândul la revanșă

Marți, Dinamo și Clinceni se vor înfrunta, din nou, pe stadionul din Ștefan cel Mare în sferturile de finală ale Cupei României.
În etapa următoare, Dinamo are un meci foarte greu pe terenul lui Poli Iaşi. Echipa antrenată de Mircea Rednic a remizat în primul meci din play-out, 1-1 la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo