Viitorul lui Dinamo continuă să fie pus sub un mare semn de întrebare odată cu fiecare zi care trece fără ca banii promiși de spanioli să ajungă la club. Cosmin Contra, jucătorii, dar mai ales fanii au început să își piardă răbdarea, iar oficialii iberici nu dau semne că lucrurile se vor îndrepta, ci din contră, par că dau bir cu fugiții.

Pablo Cortacero a plecat de o vreme din România, iar singura metodă prin care fanii îi puteau cere socoteală pentru situația de la club erau site-urile de socializare. Un fan a făcut publică o discuție purtată cu spaniolul pe Messenger, în care acesta din urmă dădea asigurări că banii promiși au fost deja trimiși către club, menționând că zvonurile apărute în presă sunt total false.

Romanian Liga I
OFICIAL | Steliano Filip a revenit la Dinamo! Pe ce perioadă a semnat + anunțul clubului
ACUM 35 MINUTE

Astăzi, la doar o zi după ce discuția respectivă a apărut în public, Pablo Cortacero și-a șters contul de Facebook și s-a făcut astfel "invizibil", întrerupând practic orice legătură cu suporterii.

Mai mult, potrivit doarromânia.ro, Rufo Collado, directorul sportiv de la Dinamo, le-a interzis tuturor membrilor din club să mai discute public despre situația de la Dinamo, jucătorii fiind amenințați chiar cu amenzi în caz contrar.

Apeulul disperat al fanilor dinamoviști

Fanii dinamoviști nu mai au răbdare și își dau seama că șansele care proiectul care li s-a promis e tot mai puțin probabil. În aceste condiții, clubul ar putea intra în curând în faliment, iar inițiatorii proiectului "DDB" încearcă din nou să ia atitudine și au emis un comunicat prin care îi cheamă pe toți cei care iubesc Dinamo alături de ei, aceasta fiind singura soluție de a salva clubul, întrucât, în opinia lor, toată povestea cu spaniolii a fost o cacealma de la bun început.

"AȘA ARATĂ ACUM faimosul profil de FB al lui Pablo Emanuel Fernandez Cortacero

Și așa cum îl vedeți acum în poze, așa îl veți mai vedea vreodată în România. Adică deloc.

Este a doua transformare majoră a acestui profil. Prima a fost la sfârșitul lui august, când a trecut de la un anonim proprietar de barăci închiriate ca locații turistice, a devenit un faimos proprietar de club legendar de fotbal în România.

Atunci l-au asaltat mii de dinamoviști, i-au cerut prietenia pe fb, au început dialoguri cu el pe messenger. Lumea se întreba dacă este chiar profilul lui, pentru că părea suspectă dorința de a fi în contact cu suporterii.

Explicația e simplă. Cei care l-au asaltat erau în general fanii ai lui Pablo. Unii l-au numit chiar ”Dumnezeu Pablo” și au postat asta la el pe wall. Pentru că oricine putea să posteze acolo orice.

Puteai să postezi pe peretele lui Pablo ”Vând Dacia Logan”. Ai fi avut succes, pentru că spaniolul avea dintr-o dată 5000 de prieteni, majoritatea români, care îi vizitau profilul zi de zi.

Pe același wall, pe lângă mesajele siropoase ale admiratorilor, apăreau declarațiile lui Pablo către presă, comunicate cu care îi impresiona pe cei mai mulți, așa încât exclamau la fel ca la noile comunicate scrise de Șerdean pe pagina oficială a clubului: ”Asta da comunicare! Asta da profesionalism! Felicitări!”

Era imposibil să le explici oamenilor că avem de-a face cu un amatorism înțesat de minciuni, cum nu s-a mai văzut niciodată în fotbalul din România. Erai pus la zid dacă ziceai ceva despre ”profesioniștii” din Grandada.

Eram trași de urechi și ni se aruncau reproșuri care sunt încă prezente prin comentarii: ”Vă e ciudă că v-au luat alții ciolanul! Voiați să faceți voi afaceri cu clubul și spaniolii v-au stricat planurile...? Dați-le și acțiunile pe care le dețineți și lăsați-i să conducă Dinamo!”

Acum nu avem timp să ne lamentăm. Dinamo este în pericol să dispară. E adevărat că am fi vrut să ni se acorde mai multă încredere de la început.

VĂ CEREM ACEASTĂ ÎNCREDERE, ACUM, ÎN CEASUL AL 12-LEA!

Nu suntem patroni de fotbal, nu suntem milionari, suntem doar suporteri. Nu vorbim în numele câtorva persoane, ci a celor 10245 de persoane care cred în noi și a altor zeci de mii care se vor alătura.

Suntem SUPORTERI CARE CRED ÎN SUPORTERI.

IUBIM NECONDIȚIONAT DINAMO și suntem singurii care vor binele acestui club.

Suntem singurii care v-au spus tot timpul adevărul. Mulți dintre voi ați avut nevoie de timp sau de o experiență amară ca aceasta, pentru a înțelege CINE MINTE și CINE ESTE DE PARTEA ADEVĂRULUI.

Veniți alături de noi în www.programddb.ro . ESTE SINGURA ȘANSĂ SĂ SALVĂM DINAMO!

Prelungiți abonamentele socios! Anul trecut pe vremea asta a început explozia înscrierilor în DDB. O putem face din nou!

Vorbiți cu toți dinamoviștii și spuneți-le să vină alături!

Puneți screenshoturi la comentarii pentru a-i încuraja și pe alții!

Invitați-i pe prietenii voștri dinamoviști să urmărească această pagină, pentru că aici vom ține legătura cu voi. Haideți să trecem de 120.000 de urmăritori ai paginii!", se scrie în comunicatul emis de PCH.

Romanian Liga I
Dinamo a realizat două transferuri importante în aceeaşi zi. Un fost căpitan al "câinilor" revine
IERI LA 12:15
Romanian Liga I
DDB jubilează după ce Șerdean a fost înlăturat de la conducere și anunță ce urmează pentru Dinamo
IERI LA 17:57