Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dușan Uhrin, prima reacție după ce a semnat cu Dinamo! "Ei m-au convins!"

Andrei Bobeica

Actualizat 14/04/2021 la 00:27 GMT+3

Dușan Uhrin a oferit prima reacție după ce a semnat cu Dinamo.

Dusan Uhrin Viktoria Plzen

Credit imagine: Other Agency

Tehnicianul ceh s-a înțeles cu suporterii-acționari din programul DDB și o va conduce pe Dinamo în meciurile din playout.
Uhrin a mai antrenat-o pe Dinamo în perioada august 2019 - martie 2020, în 26 de meciuri.

Dușan Uhrin, pentru a doua oară la Dinamo

„Am semnat așa cum ați scris, e adevărat! Am revenit pentru suporterii incredibili ai lui Dinamo. Ei m-au convins! Am venit să salvăm Dinamo și sunt convins că vom reuși”, a declarat Dușan Uhrin pentru Prosport.

Gigi Mulțescu și-a anunțat demisia în direct

Gigi Mulțescu a anunțat că va pleca de la Dinamo după meciul pierdut în această seară în fața Astrei Giurgiu, scor 0-1, în turul semifinalelor Cupei României. În locul său, la clubul din "Ștefan cel Mare" va veni Dusan Uhrin Jr.
"SMURD-ul" a pierdut toate cele 4 meciuri pe banca lui Dinamo, în ultima lună, și a dezvăluit că se gândea să plece încă de la ultimul duel din sezonul regulat din Liga 1, cu Academica Clinceni.
"Nu știu pentru jocul de vineri. Nu mă mai întrebați pe mine, pentru că eu o să-mi pun demisia pe cale amiabilă. N-am anunțat jucătorii. Vă anunț pe dumneavoastră. De mâine nu o să mai fiu antrenor. Eu am vrut de meciul trecut, numai că venea meciul ăsta și n-aveam dreptul să provoc valuri. Avea nevoie echipa de liniște și nu-mi puteam permite să fac valuri. Nu există nicio șansă să mă răzgândesc. Mă opresc aici.
Îmi pare rău și îmi cer scuze că n-am putut să fac mai mult. Am făcut maximul din ce puteam. Din păcate, nici eu nu am fost foarte bine ajutat. De ce să nu vrea alt antrenor? Și în repriza a doua de la meciul cu Clinceni echipa a jucat la o singură poartă, a avut controlul, dar lipsește execuția.
Meciul de azi a fost foarte echilibrat. Lipsește ceva, lipsește scânteia, niște execuții de excepție ca să vină golul, punctele și să se decupleze de la neșansa din ultima perioadă.", a declarat Gigi Mulțescu, la finalul meciului din Cupa României.

Haos la Dinamo! Jucătorii nu știau de demisia lui Mulțescu

Jucătorii lui Dinamo nu au fost anunțați de Gigi Mulțescu că urmează să-și dea demisia. Paul Anton a aflat acest lucru după meci, de la reporteri.
„Cum adică și-a dat demisia? M-ați luat prin surprindere, nu s-a discutat tema asta în vestiar. Nu s-a pus problema, dânsul a fost antrenorul nostru, încă e antrenor
Eu vreau să vorbesc despre ce s-a intamplat în seara asta, am luat un gol pe început, lipsă de concentrare, apoi nu am fost suficienți de lucizi încât să reușim să înscriem, dar cred a avem forța să întoarcem rezultatul.
E o perioada grea, confuză, dar sperăm că la final să încheiem cu bine, să ne salvam. Nu îmi e frică de absolut nimic, văd cum se muncește, trebuie să reușim să obținem prima victorie.
Vă rog să nu mă întrebați de antrenor, abia am auzit de domnul Mulțescu”, a declarat Paul Anton, la finalul meciului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo