Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

E deja Dan Petrescu la "cuțite" cu oficialii CFR-ului? "Nu știu cine e, nu l-am adus eu"

Cristian Mihală

Publicat 20/09/2021 la 12:47 GMT+3

CFR a făcut un transfer straniu vineri, în contextul în care echipa are mari probleme ofensive: un vârf din liga a 3-a sârbă. Dan Petrescu nu știe nimic de această mutare, dând senzația că s-a făcut peste capul său.

Dan Petrescu a revenit la CFR

Credit imagine: Eurosport

După meciul cu Jablonec, din Conference League, tehnicianul campioanei s-a plâns de subțirimea lotului și a dramatizat, spunând că va evolua contra Craiovei cu un fundaș în ofensivă, din lipsă de soluții.
O zi mai târziu, CFR a anunțat pe siteul oficial transferul lui Dusan Celar (25 de ani), venit de la Smederevo, din liga a treia în Serbia. O mutare stranie, fără perspective, la o primă vedere, doar la "număr".
Petrescu pare deja să nu fie în cele mai bune relații cu cei din conducere, reacția sa vizavi de transfer spunând totul despre situația grea pe care o traversează ardelenii.
"Nu l-am adus eu. Eu nu știu despre cine e vorba, nu cunosc jucătorul ăsta. Cred că a venit înainte să fiu aici. Poate e la echipa a doua, în niciun caz la echipa mare", a spus Dan Petrescu potrivit Gazetei Sporturilor.

Dan Petrescu, impresionat de Rapid

Deși nu a învins în ultimele 3 etape din Liga 1, Rapidul este remarcata lui "Super Dan" în acest start de sezon. Nou promovata părea că va avea emoții serioase pentru a se salva de la retrogradare, dar a avut câteva meciuri fantastice, sub baheta lui Mihai Iosif.
"Cei de la Rapid merită felicitați, uitați unde se află în campionat și câte puncte au. Este o nou-promovată! Antrenorul, conducătorii, fanii și jucătorii au făcut un miracol!
Dacă spunea cineva înainte de începutul campionatului că vor avea 17 puncte după 8 etape... nimeni nu visa. În România este ca peste tot, cum apare o înfrângere începe dezastrul, criza. Nu e chiar așa! Trebuie să judecăm un antrenor și o echipă după o perioadă mai lungă.
Dacă după trei meciuri fără victorie este criză, atunci nu înțelegem fotbalul. Noi suntem unici, schimbăm antrenorii repede. Ăsta e fotbalul din România, din păcate nu o să ne schimbăm", a spus Dan Petrescu, la ultima conferință de presă.
CFR întâlnește în această seară Craiova, formație care a avut un start greoi de campionat. Deși e prematur să vorbim de șansele oltenilor la titlu, un eventual eșec diseară ar face ca ecest obiectiv să devină aproape imposibil: formația lui Reghecampf ar ajunge la 11 puncte de lider.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo