"În primul rând, îmi doresc să mă odihnesc un pic, să fiu cu familia, să fiu mai aproape de ai mei. Au fost şapte luni foarte grele, pentru că a fost o miză foarte mare, o responsabilitate la fel de mare. Acum sunt momentele mele, ale familiei mele, să fiu aproape de ea. M-a înţeles familia, iar acum am nevoie să mă regenerez, după care vedem ce poate să urmeze. Dar eu vreau să vă asigur de un singur lucru: pentru mine, prioritate de continuitate a avut CFR Cluj, sută la sută. M-am ataşat de loc, de oraş, de locul meu de muncă, de biroul meu, de băieţi, de echipă ... De ei mi-e cel mai greu să mă despart, vă spun cu sinceritate, lor le sunt extrem de recunoscător pentru tot parcursul şi pentru tot concursul pe care şi l-au dat. Mi-e greu să mă despart de oamenii din Cluj.
Mi-aş fi dorit să fiu implicat în reconstrucţia echipei, pentru că va fi nevoie de acest lucru, fiind foarte mulţi jucători la final de contract. Mi-e greu să mă despart de suporteri, cu care chiar dacă n-am interacţionat foarte mult, pentru că nu a fost permis acest lucru, la ultimul joc m-au tratat la cel mai înalt nivel şi pentru asta mi-aş fi dorit să fiu mai departe antrenorul echipei lor.
Acum, pentru o continuare a colaborării ar fi fost nevoie ca anumite condiţii să se îndeplinească şi viziunea să fie una comună. Eu ştiu, însă, că la CFR Cluj este un patron care face eforturi majore pentru a susţine condiţii foarte bune la echipă, un preşedinte care tot timpul ştie ce are de făcut, un profesionist desăvârşit, care are în spate oameni inteligenţi, alături de care poate să muncească şi să reconstruiască viitorul echipei. Rămâne de văzut ce ne va oferi Dumnezeu fiecăruia dintre noi!", a declarat Iordănescu.
Romanian Liga I
Bonetti blochează venirea lui Rednic la Dinamo. Ultimele vești despre situația din Ștefan cel Mare
17/09/2021 LA 13:48

Iordănescu, despre lupta din play-off

El a afirmat că din ediţia recent încheiată a Ligii I i-a plăcut faptul că toate echipele din play-off au luptat pentru fiecare punct câştigat.
"Mi-a plăcut că şi echipele de pe locurile patru, cinci şi şase, spre deosebire de alţi ani, s-au luptat pentru fiecare punct şi au luat puncte, au reprezentat obstacole importante pentru cele angrenate în lupta la titlu. În alţi ani, pe echipele care intrau pe ultimele locuri de play-off le-am simţit că se lăsau copleşite un sentiment de auto-mulţumire, de conservare şi că nu mai aveau aceeaşi implicare ca în jocurile de campionat regulat, când îşi doreau foarte tare să-şi îndeplinească obiectivele'', a mai comentat Iordănescu.
Edward Iordănescu, 42 de ani, s-a despărţit de CFR Cluj, după câştigarea celui de-al patrulea titlu de campioană consecutiv reuşit de gruparea ardeleană.
El a preluat conducerea tehnică a echipei CFR Cluj la începutul lunii decembrie a anului trecut, după rezilierea contractului cu Dan Petrescu.
Agerpres
Romanian Liga I
Nicolae Badea e all-in pentru revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo
16/09/2021 LA 14:54
Romanian Liga I
Sorin Colceag este noul antrenor al lui Dinamo! Anunţul lui Iuliu Mureşan
15/09/2021 LA 11:32