FCSB vine după 4 victorii la rând, dar nu a convins, excepție partida cu Dinamo, terminată cu scor de tenis, 6-0. Pe Clinceni a învins-o cu 3-2, la limită, dar partida care l-a făcut pe Dinu să aibă un discurs acid la adresa lui Edi Iordănescu a fost cea contra Chindiei, din ultima etapă. Deși au jucat 82 de minute cu un om în plus, roș-albaștrii au învins din penalty, în prelungiri, creându-și foarte puține ocazii.
Edi Iordănescu a fost extrem de dezamăgit de discursul avut de Dinu la adresa sa, dar i-a oferit o adevărată lecție: nu a intrat într-o polemică și a făcut referire doar la CV-ul său, care arată că și-a îndeplinit obiectivele la formațiile pe care le-a condus.
"Eu l-am respectat in trecut pe domnul Cornel Dinu şi nu vreau să renunţ acum cu toate ca aş avea un răspuns complex pentru dânsul. Am văzut că a spus că am avut un discurs rupt de realitate. Un discurs rupt de realitate, cred că peste tot...aşa rupt de realitate am fost, că mi-am indeplinit toate obiectivele şi am luat echipe in momente foarte grele", a declarat Edi Iordănescu pentru Telekomsport.ro.
Romanian Liga I
FCSB, victorie în amicalul cu Astra. Florin Tănase, gol la revenirea după accidentare
09/10/2021 LA 13:46
CITEȘTE ȘI:
PRIMUL 11 AL CELOR MAI BUNI JUCĂTORI U21 DIN LIGA 1! FCSB, CRAIOVA ȘI DINAMO DAU CÂTE DOI FOTBALIȘTI

Atacul lui Dinu la adresa lui Iordănescu

Cornel Dinu nu crede în tehnicianul de la FCSB, munca depusă de acesta la antrenamente în construcția fazelor neregăsindu-se în modul în care se exprimă echipa în teren.
"Iordănescu are un discurs mai mult de basme decât de realitate. Și după partida asta (n.r. cu Chindia) a avut din nou o intervenţie destul de coerentă de exprimare, dar ruptă de realitate. O echipă care profită din minutul 10 de eliminarea lui Kocic, cu pretenţiile pe care le are FCSB…
Nu se vede absolut deloc un progres în ceea ce înseamnă transformarea posesiei în finalizare. Acolo se lucrează pe nişte automatisme şi ultimii 30 de metri pot fi pregătiţi prin diferite procedee tehnice. Nu le vad din păcate la FCSB şi Edi Iordănescu e complet rupt de realitate, încearcă să caute scuze în faţa unei echipe care şi cu un jucatător mai puţin a făcut o figură onorabilă. Chiar mă gândesc la felul prin care atacă complet pe inspiraţia jucătorilor, deloc premeditat.
Nu ştiu dacă victoria asta, obţinută într-un moment fatidic, în ultimele secunde, printr-un 11 metri, e benefică. Dezonorant, şi pentru Iordănescu, şi pentru FCSB, pentru că nu văd, la calităţile jucătorilor pe care îi are, nu văd nişte combinaţii simple. N-au nicio scuză", spusese anterior legenda lui Dinamo pentru aceeași sursă.
Romanian Liga I
Oficial: Cristiano Bergodi este noul antrenor al lui Sepsi
08/10/2021 LA 11:44
Romanian Liga I
Și Costel Gâlcă i-a spus "pas" lui Sepsi. Doi favoriți pentru banca tehnică a covăsnenilor
06/10/2021 LA 11:45