Duminică, Negoiță a anunțat care vor fi datoriile efective ale clubului, pe care noii conducători vor fi nevoiți să le acopere. Potrivit patronului lui Dinamo, acestea se ridică la suma de 700.000 de euro, cu mult peste cea strânsă de Peluza Cătălin Hîldan (PCH) și ceilalți suporteri "alb-roșii", cu ajutorul donațiilor: 45.000 euro.
Chiar dacă Negoiță a asigurat că suma respectivă va putea fi eșalonată, Helmuth Duckadam, președintele de imagine de la FCSB, consideră că Dinamo nu va putea ieși cu bine din situația actuală. "Eroul de la Sevilla" este de părere că singura alternativă a echipei din "Ștefan cel Mare" este reprezentată de intrarea în faliment și începerea din Liga a 4-a.
"Cu tot respectul pentru cei de acolo, pentru Ionel Dănciulescu, Dinamo trebuie să înceapă de la zero! Trebuie să intre în faliment și să o ia de la capăt, așa cum a fost la Rapid. Să plece din Liga 4, dar fără datorii, cu un buget mai mic, mai ales că n-au stadion, n-au nimic.
Romanian Liga I
Sorin Colceag este noul antrenor al lui Dinamo! Anunţul lui Iuliu Mureşan
IERI LA 11:32
Ce fac suporterii acum este de apreciat. Și fanii, dar și Dănciulescu, cel care încearcă să facă și el rost de bani, dar este o cârpeală. Pe termen mediu nu au nicio perspectivă.", a spus Duckadam, pentru Pro X.
Potrivit bilanţului financiar publicat de Dinamo, diferența dintre venituri și cheltuieli, din 2019, a fost de aproape 2 milioane de euro. Potrivit datelor contabile, 16,6 milioane de lei reprezintă venituri de exploatare din activitățile curente, în timp ce cheltuielile ajung la 25,9 milioane de lei.

Ce vor prelua, de fapt, noii investitori

Negoiță a anunțat și toate activele pe care noii investitori de la Dinamo le vor prelua în următoarea perioadă:
"Baza de la Săftica e pe această societate, cu bază de cazare, restaurant, sala de sport, terenuri, şi ce mai e e acolo. Suntem printre puţinele cluburi care au o bază proprie de antrenament. Partea din faţă nu a fost niciodată dedicată sportului, s-a vândut ca să se poată finanţa pentru planul de insolvenţă.
Era nevoie de surse interne oarecum, împrumuturi ca să se poată plăti datoriile. Dar nu afectează, nu are legătură cu baza de antrenament. E vorba de nişte pomi care aveau 120 de ani şi nu aveau nicio legătură cu sportul.", a mai explicat Negoiță.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Romanian Liga I
Deaconu a făcut marele anunţ: de când vom avea VAR în Liga 1
IERI LA 09:35
Romanian Liga I
Poenaru i-a spus "nu" lui Dinamo! Fanii vor un antrenor, Mureşan are alt pariu
IERI LA 09:24