FCSB venea după 3 înfrângeri consecutive (două în Liga 1 și una în Cupa României), motiv pentru care avea mare nevoie de o victorie și, implicit, de o gură de aer. Presiunea din tabăra "roș-albaștrilor" era sporită și de faptul că nu reușiseră să înscrie vreun gol în ultimele 3 partide.
Seria slabă a FCSB-ului s-a încheiat în fața Chindiei Târgoviște. Liderul a deschis scorul în minutul 23, după 375 de minute fără gol marcat. Darius Olaru a expediat un șut superb de la marginea careului, la colțul lung, fără speranțe pentru portarul oaspeților.
A fost golul cu care trupa lui Toni Petrea și-a asigurat cele 3 puncte. După 24 de meciuri disputate, FCSB se află pe primul loc în Liga 1, la numai 3 puncte avans față de campioana en-titre CFR Cluj, care încă nu a jucat în etapa 24.
Romanian Liga I
UTA Arad - CFR Cluj 0-1. Vinicius a adus victoria pentru trupa lui Edi Iordănescu
ACUM 6 ORE

FCSB - Chindia Târgoviște 1-0. Toni Petrea, mulțumit de atitudinea "roș-albaștrilor"

La finalul meciului, Toni Petrea s-a arătat mulțumit de atitudinea jucătorilor săi:
"A fost greu, un meci disputat, am întâlnit o echipă care a dat o replică bună, mai ales în repriza a doua. Dar am dat dovadă de maturitate, poate în anumite momente s-a văzut o oarecare teamă, undeva firesc dacă ținem cont de ultimele noastre rezultate. Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor. Cred că e o victorie meritată", a spus Toni Petrea.
Tehnicianul FCSB-ului a primit și o veste proastă în meciul de pe Arena Națională. Dragoș Nedelcu, proaspăt revenit la formația bucureșteană după o absență de 8 luni, s-a accidentat din nou și a fost înlocuit după numai 10 minute.
"Am înțeles că e o leziune fibrilară la Nedelcu, vom vedea ce va presupune acest lucru. A spus că a simțit o contractură", a explicat Petrea.
Pentru FCSB urmează duelul cu FC Botoșani, programat pe 28 februarie (ora 20:30).
https://i.eurosport.com/2021/02/19/2998270.jpg
Romanian Liga I
"Doar din recunoștință față de club!" Giedrius Arlauskis, gest superb pentru CFR Cluj
ACUM 17 ORE
Romanian Liga I
Un club din Liga 1 are pretenții europene și l-a ofertat pe Dan Petrescu! Ce salariu cere "SuperDan"
IERI LA 20:13