Cu o zi înainte de meci, FCSB a anunțat că au fost vândute 20.000 de bilete, dintre care 9.000 pentru galeria dinamovistă. Cu toate acestea, la ora începerii meciului sunt așteptați în jur de 30.000 de persoane în tribunele celui mai mare stadion din țară. Fără îndoială derby-ul încă încă stârnește interesul dar mai ales orgololiile suporterilor, însă prezența pe stadion pare departe de vremurile în care un astfel de meci umplea până la refuz Arena Națională.
Vom avea parte, de asemenea, de o coregrafie a fanilor dinamoviști care se va concentra pe împlinirea a 19 ani de la moartea lui Cătălin Hîldan, supranumit „Unicul Căpitan”. De cealaltă parte steliștii promit și ei să facă spectacol în tribune pentru a ajuta echipa lui Vintilă să obțină o victorie cheie în acest tur de campionat.
Dinamo vine cu speranțe mari la derby, mai ales prin prisma entuziasmului creat de venirea pe bancă a lui Dușan Uhrin. Chiar dacă lipsesc Fabbrini și Deian Sorescu, doi titulari importanți pentru câini, echipa din Ștefan cel Mare își pune speranțele în creativitatea lui Dan Nistor, care a fost convocat de selecționerul Cosmin Contra pentru dubla cu Norvegia și Insulele Feroe și eficacitatea în fața porții a lui Montini, cel care a marcat sezonul trecut 13 goluri în 23 de partide. Montini are trei goluri marcate în acest sezon și speră să poată profita de problemele din centrul apărării de la FCSB.
Romanian Liga I
Dinamo a anunțat al 3-lea transfer al iernii! Cine e fotbalistul care vine să întărească apărarea
12/01/2022 LA 21:08
La echipa antrenată de Uhrin va reveni și Daniel Popa care ar putea oferi o opțiune în plus în atac iar italianul Montini ar putea trece pe bancă. Cel mai probabil însă Popa nu va fi forțat și va începe partida pe bancă pentru a intra eventual dacă va fi nevoie. Problema lui Dinamo rămâne însă apărarea iar faptul că Deian Sorescu va fi suspendat nu ajută deloc lucrurile. Motive de optimism sunt aduse însă de revenirea lui Puljic care a impresionat în cele două partide disputate până acum și a adus siguranță unei apărări șubrede.
De cealaltă parte, FCSB este într-o revenire de formă care nu părea posibilă acum ceva timp iar victoriile importante împotriva Craiovei și Viitorului au adus echipa antrenată de Bogdan Argeș Vintilă peste Dinamo în clasament. Lotul lui FCSB rămâne, până la urmă, superior celui de la Dinamo iar Florinel Coman va fi principalul pericol pentru o apărare fragilă cum este cea a câinilor.
Pierderea cea mai importantă pentru FCSB este, fără îndoială, absența lui Mihai Pintilii, care va fi accidentat și nu va putea juca în derby. Pintilii aducea agresivitate și era un lider pe teren, care își putea mobiliza colegii în momentele dificile iar lipsa sa ar putea fi cheie dacă echipa lui Vintilă va fi condusă și va avea nevoie de un lider pe teren care să dea semnalul revenirii.
Așadar, având în vedere lipsa de constanță în rezultate a ambelor echipe, partida de sâmbătă va fi unul dintre cele mai imprevizibile derby-uri din ultimii ani. FCSB și Dinamo sunt despărțite de doar un punct în clasament, deci ne putem aștepta la un meci în care ambele echipe să caute victoria.
Romanian Liga I
Dinamo poate lua gratis un jucător de la Clinceni! Pe cine vrea Stoican
12/01/2022 LA 12:57
Romanian Liga I
3 jucători importanți pleacă de la Dinamo în această iarnă! Unde se transferă Filip și Sorescu
11/01/2022 LA 15:41