Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gabi Iancu, aproape de un transfer în străinătate! Unde ar urma să ajungă internaționalul român

Cosmin Cioboata

Publicat 11/01/2021 la 20:05 GMT+2

Gabi Iancu este aproape de despărțirea de Viitorul Constanța. Mijlocașul ofensiv al clubului patronat de Gică Hagi a primit o ofertă din străinătate, lucru confirmat de Gică Popescu, președintele dobrogenilor.

FC Viitorul - Gabriel Iancu

Credit imagine: Getty Images

Gabi Iancu a impresionat la Viitorul Constanța, devenind golgheterul Ligii 1 în sezonul precedent. Prestațiile excelente ale mijlocașului de 26 de ani au continuat și în actuala stagiune, motiv pentru care a fost convocat în premieră la națională de selecționerul Mirel Rădoi.
Aseară, înaintea meciului câștigat de Viitorul împotriva lui Hermannstadt, tehnicianul Mircea Rednic a anunțat că Iancu a primit o ofertă.

Gabi Iancu, aproape de despărțirea de Viitorul: "Trebuie să facă vizita medicală!"

Astăzi, Gică Popescu a intervenit și el și a dezvăluit că mijlocașul de 26 de ani urmează să efectueze vizita medicală înainte să plece la noua sa echipă:
"Trebuie să facă vizita medicală, apoi testul COVID, ca să fie totul în regulă. Eu nu pot spune că transferul e făcut, pentru că sunt pățit. Până nu văd semnătura jucătorului și a celor două cluburi, nu e rezolvat.
Nu am acceptul clubului să-i dau numele (n.r. - clubului). Dar cred că o să fie bine pentru toți. Iar Iancu nu este singurul pentru care am primit ofertă în această iarnă. Avem și pentru Ghiță, cum am văzut că s-a scris, dar urmează să vedem ce decizii vom lua. Nu știu dacă se face săptămâna asta, pentru că până la finalul perioadei de mercato mai este mult timp", a spus Gică Popescu, președintele Viitorului Constanța, pentru Fanatik.

Gabi Iancu ar fi dorit de un club din Rusia

Potrivit gsp.ro, clubul interesat de serviciile lui Iancu este din campionatul Rusiei. Dacă negocierile se vor finaliza cu succes, internaționalul român va bifa a 3-a experiență în străinătate, după cele de la Karabukspor (Turcia) și Termalica (Polonia).
Pentru a-l transfera pe Iancu, formația interesată de el va fi nevoită să achite clauza de reziliere în valoare de 400.000 de euro.
Crescut la academia "Gheorghe Hagi", Gabi Iancu a mai evoluat la FCSB, FC Voluntari și Dunărea Călărași înainte să revină la Constanța, la Viitorul. Mjlocașul de 26 de ani a adunat și 4 selecții la națională, fiind debutat de Mirel Rădoi toamna trecută, la meciul cu Austria (scor 0-1), din Liga Națiunilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo