Gabi Tamaș își va încheia socotelile cu Astra Giurgiu în vară, iar sezonul următor l-ar putea găsi la o echipă de tradiție, care se regăsește în prezent în Liga a doua, dar care are ambiții uriașe pentru primul eșalon al fotbalului românesc. Potrivit Prosport, fundașul român în vârstă de 36 de ani s-a înțeles deja cu giuleștenii, însă există o condiție.
Mutarea va fi dusă la bun sfârșit doar dacă giuleștenii vor promova în Liga 1.Tamaş a fost uşor de convins, datorită relaţiei excelente pe care o are cu Florin Manea, fostul lui agent, susţine Prosport. Oficialul i-a oferit garanţii lui Tamaş că Rapid va avea un buget impresionant în Liga 1, cu ajutorul căruia va putea face performanţă.
Am motivație pentru că vreau să dovedesc ceva și vreau să câștig trofee, pentru că sunt pe final de carieră. Îmi doresc să joc foarte bine și să fiu convocat la echipa națională. Pe final de carieră, să prind un turneu final, ar fi extraordinar – Gabi Tamas, la Prosport LIVE
Romanian Liga I
Iuliu Mureșan îl atacă pe Bonetti: "Știți ce a făcut când a plecat? Bine că nu l-a văzut nimeni"
IERI LA 09:32

Gabriel Tamaş va continua pentru moment cu Astra

Până să ajungă la Rapid, Tamaş a semnat pentru următoarele două luni cu Astra, singura echipă pentru care avea drept de joc până la finalul acestui sezon: "Nu am cum să mă duc la altă echipă, pentru că în aceste două luni nu pot să joc la altă echipă. Dacă stau două luni, nu cred că aș mai avea puterea să revin în fotbal. Nu cred că aș mai putea să stau două luni fără fotbal”, a spus Tamaş.
În cariera lui, Tamaș a jucat la FC Brașov, Tractorul Brașov, Dinamo, Galatasarat, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, WBA, CFR Cluj, Doncaster Rovers, Watford, FCSB, Cardiff City, Hapoel Haifa și Astra Giurgiu. 67 de selecții si 3 goluri a strâns Tamaș în naționala României, pentru care a jucat în perioada 2003-2018.
https://i.eurosport.com/2020/06/18/2835076.jpg
Romanian Liga I
Dinu, dezvăluiri incredibile despre Bonetti: "O să îți stea mintea în loc"
22/09/2021 LA 05:37
Romanian Liga I
Ionuț Chirilă a revenit în Liga 1, la Clinceni. Aduce cu el doi investitori care salvează clubul
21/09/2021 LA 09:36