Gică Hagi se pregătește să vândă o parte din acțiunile clubului Viitorul Constanța, pe care chiar el l-a înființat în anul 2009. Mai precis, ziare.com anunță că "Regele" va ceda 20% din pachetul de acțiuni către Tosmur Grup, în schimbul sumei de aproximativ 3 milioane de euro.
Tosmur Grup este un grup din Turcia implicat în domeniul agriculturii și care a investit peste 40 de milioane de euro într-o fabrică de amidon din Medgidia (județul Constanța).
Investitorii turci ar fi fani de-ai lui Gică Hagi încă din perioada în care "Regele" juca la Galatasaray.
Romanian Liga I
Nicolae Badea e all-in pentru revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo
ACUM 2 ORE

Gică Hagi, creatorul celui mai răsunător proiect din fotbalul românesc

Fără doar și poate, proiectul lui Gică Hagi este cel mai răsunător și eficient din istoria fotbalului românesc.
De-a lungul timpului, Gică Hagi a investit peste 10 milioane de euro în dezvoltarea clubului Viitorul Constanța și Academiei de fotbal care îi poartă numele. Iar rezultatele n-au întârziat să apară.
Academia de la Ovidiu a produs o mulțime de jucători care astăzi evoluează în campionate puternice sau îmbracă tricoul echipei naționale. Ca antrenor al Viitorului, Hagi a reușit să câștige titlul în Liga 1 în sezonul 2016/2017, precum și Cupa și Supercupa României în 2019.
Investiția totală a lui Hagi a fost acoperită de transferurile realizate de-a lungul anilor. Florin Tănase, Florinel Coman, Răzvan Marin și fiul său, Ianis, sunt doar câteva exemple de jucători formați la Viitorul și pe care constănțenii au primit sume promițătoare.
Romanian Liga I
Sorin Colceag este noul antrenor al lui Dinamo! Anunţul lui Iuliu Mureşan
IERI LA 11:32
Romanian Liga I
Deaconu a făcut marele anunţ: de când vom avea VAR în Liga 1
IERI LA 09:35