Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Hoban a dezvăluit momentele dificile cauzate de Covid-19: "Nici nu știți prin ce am trecut!"

Cosmin Cioboata

Publicat 03/08/2020 la 23:31 GMT+3

CFR Cluj a cucerit cel de-al treilea titlu de campioană consecutiv. Formația pregătită de Dan Petrescu s-a impus în "finala" campionatului împotriva Universității Craiova (scor 3-1) și și-a trecut în palmares al 6-lea titlu din istoria clubului.

Ovidiu Hoban, fundașul lui CFR Cluj

Credit imagine: Eurosport

Ovidiu Hoban, aflat la al 5-lea titlu de campion din carieră (2 în Israel și 3 în România), a vorbit despre momentele dificile pe care el și coechipierii săi le-au traversat în ultima perioadă, din cauza pandemiei de coronavirus.
În același timp, fundașul a recunoscut că a avut un sentiment extrem de ciudat să sărbătoarească succesul din această seară fără Dan Petrescu, tehnicianul ardelenilor:
"Nici nu știți prin ce am trecut în acest sezon, din cauza pandemiei de Covid-19, al izolării și al antrenamentelor separate. Este ciudat să ne bucurăm fără Dan Petrescu, dar l-am simțit aproape de noi. Sunt extrem de fericit că am câștigat acest meci.", a spus Ovidiu Hoban, aflat la al 5-lea titlu de campion din carieră.

CFR Cluj, campioană în Liga 1 pentru a 3-a oară consecutiv

Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 10, când Dan Nistor a prins un șut imparabil de la 20 de metri. Mijlocașul gazdelor a trimis puternic, după o preluare elegantă, lângă bara din dreapta lui Arlauskis. Portarul lituanian, aflat la ultimul meci pentru clujeni, nu a putut interveni.
CFR a restabilit egalitatea în minutul 36, după o lovitură de colț. Ciprian Deac a centrat excelent în careu, de unde fundașul central Vinicius a reluat cu capul în plasă. La pauză s-a intrat cu scorul de 1-1, dacă s-ar fi menținut până la finalul primelor 90 de minute.
Ardelenii n-au fost de acord cu acest deznodământ și au reușit să treacă în avantaj la 11 minute după revenirea de la vestiare. Boli, celălalt fundaș central al lui CFR, a marcat tot cu o lovitură de cap, după o centrare expediată de același Deac.
Ciprian Deac și-a îndeplinit statutul de erou al clujenilor în minutul 77, când a transformat lovitura de la 11 metri obținuă de Vinicius. Fundașul oaspeților a căzut în careu după un fault comis de Cosic.
S-a încheiat 3-1 pentru CFR Cluj, rezultat care îi asigură primul loc din Liga 1, cu un avans de 5 puncte față de Universitatea Craiova.

CFR Cluj, al treilea titlu consecutiv în Liga 1. Performanță impresionantă reușită de Petrescu&Co

Prima oară când CFR și-a trecut trofeul în palmares s-a întâmplat în sezonul 2007/2008. Clujenii au mai cunoscut supremația din fotbalul românesc în 2010, 2012, 2018 și 2019. Titlul obținut în această seară reprezintă al 13-lea trofeu adus în Gruia. 4 Cupe (2008, 2009, 2010, 2016) și 3 Supercupe ale României (2009, 2010, 2018) au mai câștigat cei de la CFR Cluj de-a lungul istoriei sale de 113 ani.
În același timp, CFR Cluj le-a egalat la numărul de titluri pe UTA Arad și Chinezu București.
Ciprian Deac a fost cel mai bun marcator al CFR-ului atât în sezonul regulat (7), cât și în playoff (7). Grație performanței din acest sezon, Dan Petrescu a ajuns la al 3-lea titlu consecutiv cucerit pe banca CFR-ului. Per total, "Bursucul" a devenit de 4 ori campion al României. Prima oară s-a întâmplat pe banca celor de la Unirea Urziceni, în 2009.
Ca urmare a titlului câștigat, CFR va evolua în sezonul 2020/2021 în turul 1 preliminar din UEFA Champions League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo