Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Iordănescu şi Şumudică, derby pe piaţa transferurilor, pentru un super-jucător liber de contract

Cristian Mihală

Actualizat 22/08/2021 la 15:17 GMT+3

Edi Iordănescu şi Marius Şumudică dau primul derby pe piaţa transferurilor. Mihai Bordeianu şi-a reziliat contractul cu Al Qadisiyah şi e dorit de ambele grupări din Liga 1.

Mihai Bordeianu (CFR Cluj)

Credit imagine: Eurosport

FCSB şi CFR duc o luptă la baionetă pentru închizătorul de 29 de ani, Mihai Bordeianu, anunţă Gazeta Sporturilor. Principala favorită să câştige "războiul" e gruparea ardeleană, care i-a oferit mijlocaşului o înţelegere pe trei ani. El e tentat să revină în Gruia şi pentru că acolo se simte ca acasă, cucerind 4 titluri ale României.
Mihai Bordeianu a fost cumpărat de CFR Cluj de la FC Botoșani în ianuarie 2018, în schimbul sumei de 200.000 de euro. În Gruia, mijlocașul a pus umărul la cucerirea a 3 titluri de campion al României, înainte de transferul la Al Qadisiyah, pentru 1,4 milioane de euro. Apoi, sezonul trecut, revenit la CFR sub formă de împrumut, mijlocaşul a mai pus un trofeu de campion în vitrina de trofee.

De ce nu a "convins" Bordeianu la Al Qadisiyah

Mihai Bordeianu a fost cumpărat de Al Qadisiyah de la CFR Cluj în luna octombrie a anului trecut, pentru 1,4 milioane de euro. După numai 4 luni petrecute în Arabia Saudită, mijlocașul român a revenit în Gruia și a devenit cel mai bine plătit jucător din Liga 1. El câştiga la arabi 43.000 de euro/lună, iar salariul i-a fost acoperit de aceştia în timpul împrumutului în Ardeal.
Florin Vulturar, agentul lui Mihai Bordeianu, a dezvăluit pentru Gazeta Sporturilor în primăvară motivul pentru care arabii au hotărât să-l trimită înapoi în România, sub formă de împrumut. În mod uluitor, oficialii lui Al Qadisiyah au crezut că Bordeianu poate evolua și ca atacant, post unde aveau mare nevoie de un jucător.
În cele din urmă, arabii și-au dat seama că românul poate juca doar ca mijlocaș defensiv, poziție pe care s-a consacrat la CFR Cluj:
"Bordeianu s-a întors înapoi la Cluj, la 4 dimineața. A revenit împrumut până la vară. E o problemă delicată în Arabia cu numărul de străini. Când l-au cumpărat, nu știau dacă e mijlocaș sau atacant. Când am auzit ulterior, m-am și speriat. Ei au crezut că poate să joace și atacant. A fost foarte ciudat. Aveau mare nevoie de atacant și au crezut că e mai bine să joace la Cluj până în vară, când cel mai probabil se va întoarce în Arabia Saudită. Acum e cel mai bine plătit jucător din campionatul intern", a spus Florin Vulturar, pentru gsp.ro.
Acum, oficialii lui Al Qadisiyah şi-au asumat eşecul transferului şi au decis că e mai bine să limiteze pierderile şi să nu mai plătească un salariu uriaş pentru un jucător pe care nu se bazează. Ca atare, i-au reziliat contractul, iar fotbalistul e aproape de revenirea în Liga 1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo