Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Laurenţiu Reghecampf, ca şi plecat de la Craiova! Vine Mirel Rădoi

Cristian Mihală

Publicat 10/06/2022 la 07:59 GMT+3

Laurențiu Reghecampf este pe picior de plecare de la Craiova. Conducerea din Bănie îl va aduce în locul său pe Mirel Rădoi, fostul selecționer al României.

Laurențiu Reghecampf

Credit imagine: Eurosport

Încă de la finalul campionatului, pentru cei din birourile stadionului Ion Oblemenco a fost clar că Laurențiu Reghecampf nu mai este o soluție pentru echipă. Obiectivul era titlul, dar tehnicianul de 46 de ani a dezamăgit teribil, neavând nicio șansă în duelul cu CFR și FCSB.
De atunci, șefii Craiovei au încercat să găsească o soluție pentru a scăpa de tehnician, dar acesta a refuzat să plece, prevalându-se de contract. Conform Gazetei Sporturilor, sunt șanse mari ca în acest weekend să se ajungă la un numitor comun privind despărțirea, oltenii urmând să îi plătească lui Reghe o bună parte din banii stipulați în înțelegerea dintre părți.
Cu un meci din 4 pierdut (10 înfrângeri în 38 de meciuri), antrenorul care a făcut performanță în România la FCSB va pleca pe ușa din dos din Bănie, lucru recunoscut voalat și de Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova.
"Nu comentez, nu infirm, nici nu confirm. Așteptați ziua de luni, când e reunirea echipei. Eu știu deja dacă o să-l mai vedem atunci sau nu. E sub contract, mai multe nu vreau să spun", a spus Cârţu pentru Digi Sport.

Mirel Rădoi vine să ia titlul pentru Craiova

Înlocuitorul lui Reghecampf va fi unul de top, Mirel Rădoi. Cele două părţi au cochetat de mai multe ori în trecut, ultima oară chiar în iarnă, când oficialii din Bănie se săturaseră de actualul tehnician şi voiau să îl demită. Nici atunci nu s-a ajuns la un numitor comun privind rezilierea, astfel că fostul tehnician al primei reprezentative şi-a amânat sosirea în Bănie.
La nivel de echipă de club, Rădoi nu are o experienţă prea mare, antrenând doar FCSB, într-un mandat care s-a dovedit a fi un fiasco. A avut însă alibiul că la clubul din Berceni se întâmplă "lucruri trăsnite", demonstrând ulterior la naţionala de tineret şi la cea mare că are stofă de antrenor. Jucătorii primei reprezentative s-au îndrăgostit de metodele moderne ale fostului căpitan de la FCSB, iar România a practicat un joc extrem de atractiv cu Mirel antrenor. Rezultatele şi ratarea calificării la Mondial l-au determinat să renunţe, însă, dacă privim prin comparaţie cu ce se întâmplă acum, e limpede că naţioanala era la cu totul alt nivel în perioada Rădoi. Tricolorii îşi găsiseră o identitate, evoluau însufleţiţi şi practicau un fotbal extrem de ofensiv, plăcut ochiului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo