Dennis Man a plecat, Tănase nu va mai sta mult

Parma a încheiat negocierile pentru Dennis Man, atacantul de bandă al FCSB. Conform italienilor, negocierea ar fi fost purtată personal de președintele Kyle Krause, iar în timpul lor au existat o serie de momente de cumpănă.

Romanian Liga I
Război al comunicatelor din cauza partidei Viitorul-Poli Iași: "O țară întreagă a văzut cauza reală"
ACUM 9 ORE

În cele din urmă, mutarea s-a realizat, suma de transfer vehiculată de jurnaliștii italieni fiind de 13 milioane de euro, o parte fiind sub formă de bonusuri de performanță. Man a și debutat pentru formația italiană, jucând 10 minute în partida cu Napoli.

Dennis Man a plecat golgheter în Liga 1. Fostul fotbalist al liderului FCSB marcase 14 goluri și reușise patru assisturi în cele 18 meciuri jucate până acum în acest sezon în tricoul echipei bucureștene.

Pe locul doi în clasamentul golgheterilor se situează Florin Tănase, tot cu 14 goluri, tot de la FCSB. Și despre el se scrie intens că va pleca astfel că viitorul său pe termen lung pare tot departe de campionatul românesc.

Kevin Luckassen, furat de Dan Petrescu

Kevin Luckassen, olandezul adus de Viitorul de la Poli Iași chiar la începutul acestui sezon, a avut o stagiune excelentă, marcând de nouă ori în 18 partide. Evoluțiile sale excelente au fost remarcate și de Dan Petrescu, noul antrenor de la Kayserispor.

Fostul antrenor al CFR-ului l-a cerut imediat pe Luckassen iar conducătorii turci s-au conformat. Atacantul olandez, a semnat un contract pe 2 ani și jumătate cu formația turcă.

Potrivit presei din Turcia, Kayserispor a plătit 800.000 de euro pentru transferul lui Luckassen de la Viitorul. De-a lungul perioadei petrecute în Liga 1, la Poli Iași și Viitorul, Kevin Luckassen a marcat 14 goluri.

Andrei Cristea a devenit antrenor

Pe locul cinci în clasamentul golgheterilor se află Constantin Budescu, jucător care cel mai probabil va părăsi și el Astra vara viitoare, rămâne de văzut dacă pentru o destinație internă sau una în zona arabă.

Pe locul șase, tot cu șapte goluri marcate, la fel ca Budescu, se află Andrei Cristea. Numai că fostul atacant al celor de la Dinamo și FCSB tocmai a fost numit noul antrenor al celor de la Poli Iași după demiterea lui Daniel Pancu.

"Este firesc pentru Andrei Cristea să treacă la următorul nivel și cred că acum este momentul potrivit. Cunoaște lotul, cunoaște specificul clubului și al orașului. Mai mult decât atât, se bucură de susținerea și încrederea noastră. Cred că are tot ce îi trebuie pentru a obține și rezultate frumoase ca antrenor. Noi îi dorim mult succes și să debuteze cu o victorie în primul joc în noua sa calitate, antrenor la Poli Iași!", a declarat președintele Ciprian Paraschiv.

Dumitru Cardoso a ales Coreea de Sud

După un an și jumătate petrecut în România, Dumitru Cardoso a ales să părăsească și el Liga 1, optând pentru a juca în campionatul Coreei de Sud. Cardoso a marcat șapte goluri în 12 meciuri în acest sezon pentru Gaz Metan Mediaș astfel că medieșenii îi vor simți cu siguranță lipsa.

„Vreau să mulțumesc foarte mult suporterilor Gazului, clubului, tuturor care m-au ajutat în această perioadă și m-au făcut să mă simt foarte bine aici. Echipele au ajuns la un acord, este o echipă din Coreea. Acum este vorba numai despre detalii, iar în zilele următoare totul va fi gata și pregătit pentru transferul oficial.

Cel mai bun moment la Gaz Metan a fost când am prins playoff-ul, a fost un meci plin de emoție și am dat golul decisiv (n.r. - 1-0 cu Dinamo). Asta va rămâne cea mai frumoasă amintirie la Gaz, a fost foarte frumos”, a declarat Cardoso la plecarea din Liga 1.

Așadar patru dintre cei mai buni marcatori din Liga 1 au părăsit deja campionatul românesc sub o formă sau alte în timp ce încă doi se pregătesc să facă același pas. Rămâne de văzut cum vor arăta ofensivele cluburilor din topul campionatului.

Romanian Liga I
Eugen Neagoe iese la atac, după victoria cu Dinamo: "Suporterii au ce au vrut, se văd rezultatele"
22/02/2021 LA 12:16
Romanian Liga I
Ionel Gane nu se mai gândește la playoff: "Cupa rămâne principalul obiectiv pentru Dinamo!"
21/02/2021 LA 21:18