Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

LPF și cluburile din Liga 1 au ajuns la un acord pentru reluarea campionatului. Condițiile necesare

Sebastian Ujica

Actualizat 13/04/2020 la 19:55 GMT+3

Liga Profesionistă de Fotbal a avut o videoconferință cu cluburile din Liga 1 și s-a stabilit programul pentru revenirea fotbalului în România.

Campioana Ligii 1 va avea de jucat 5 meciuri pentru a ajunge în grupele Ligii Campionilor

Credit imagine: Eurosport

Update: Liga Profesionistă de Fotbal a publicat un comunicat oficial după discuțiile de astăzi cu cluburile
În primul rând, s-a luat în calcul scenariul reluării meciurilor în Liga 1, începând cu data de 5 iunie, oferind echipelor trei săptămâni de pregătire în prealabil, din data de 16 mai, odată cu expirarea celei de a doua stări de urgență, decretată în țara noastră, obiectivul principal fiind disputarea tuturor meciurilor din ediția 2019/2020 a campionatului
În altă ordine de idei, s-au luat hotărâri în zona de licențiere a cluburilor, în sensul extinderii cu încă o luna a perioadei limită pentru depunerea actelor în vederea obținerii acesteia.
Nu în ultimul rând, s-a căzut de acord, între cluburile din Liga 1 și sindicatul jucătorilor profesioniști, AFAN, de a înainta către FRF un pachet de măsuri și propuneri de modificări regulamentare, care să permită cluburilor membre ale LPF și FRF să poată prelungi contractele jucătorilor până la finalizarea ediției de campionat actuale, în această situație aflându-se 36% din jucătorii profesioniști legitimați la cluburile membre LPF
-------------
Astăzi a avut loc o videoconferință la care au fost prezenți reprezentanți ai tuturor cluburilor din Liga 1, ai Ligii Profesioniste de Fotbal și ai Asociației Jucătorilor (AFAN). Tema discuției a fost reluarea fotbalului în România.
În urma discuțiilor, s-a decis ca fotbalul să fie reluat în România la 3 săptămâni după ce jucătorii vor avea voie să se antreneze. Mai exact, când se va încheia starea de urgență din România care ar putea fi prelungită însă de președintele Klaus Iohannis.

Liga 1 poate să revină pe 5 iunie

În acest moment, starea de urgență urmează să se încheie pe 16 mai astfel că data la care ar urma să revină Liga 1 este 5 iunie, anunță Digi Sport. Însă această dată trebuie aprobată de către Federația Română de Fotbal.
De asemenea, singurul mod prin care se va putea juca fotbal de la această dată este ca starea de urgență să nu fie prelungită de către președintele Klaus Iohannis. Dacă acesta va prelungi starea de urgență, revenirea Ligii 1 va fi amânată.
Tot la videoconferința de astăzi s-a discutat și faptul că partidele se vor disputa fără spectatori, urmând să se preia modelul propus de Bundesliga unde maxim 200 de persoane vor avea permis accesul pe stadion.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de -comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo