După 6 ani, Rapid a revenit în prima ligă din România. Giuleștenii știau că au nevoie de un egal pe terenul lui FC U Craiova, însă au avut surpriza să afle că sunt matematic promovați înainte de duelul cu oltenii, grație remizei, 2-2, dintre ASU Poli Timișoara și CS Mioveni.
Mihai Iosif este probabil cel mai important om din tot lotul formației din Grant, el sunând adunarea într-un moment greu și ducând echipa spre o performanță spectaculoasă. În urmă cu două luni și jumătate nimeni nu mai credea în promovarea Rapidului, iar mulți credeau că formația nu va ajunge nici măcar în play-off. Nicolae Grigore a plecat de la echipă, iar conducerea l-a instalat pe banca tehnică pe Mihai Iosif (46 de ani), cel care mai fusese interimar timp de două luni, în perioada octombrie – decembrie 2020.
La acel moment echipa se afla pe locul 11 și, deși diferențele dintre formații erau minime, nu se părea că vom asista la un reviriment rapid al giuleștenilor. Dar Mihai Iosif nu doar că a dus echipa în play-off, dar aici a surprins, obținând 5 victorii în 8 meciuri (golaveraj de 13-7). Evoluțiile foarte bune s-au tradus într-o promovare fără emoții, încă dinainte ca Rapid să își dispute penultimul meci din play-off.
Romanian Liga I
Mihai Iosif a găsit 'vinovatul' pentru remiza cu CS Mioveni! "Am mers foarte mult pe mâna lor"
27/11/2021 LA 21:28
Acum, Mihai Iosif și-a ascuns cu greu emoția, lacrimile de fericire venind să completeze o perioadă excepțională, în care el a fost motorul echipei, prin capacitatea incredibilă de a-și mobiliza jucătorii.
"Până s-a terminat acel meci, m-am dus pe câmp, nu am mai vorbit cu nimeni, mi-am închis telefonul. Acum sunt cel mai fericit antrenor, trăiesc clipa. Acum 6 ani, am fost prezent tot cu o promovare, eram cu Dan Alexa, acum Dumnezeu a făcut dreptate, mi-a dat șansa să joc cu Rapid in Liga 1. Acum, jucătorii trebuie să joace de plăcere, iar pe suporteri ii iubesc. Sper într-un viitor frumos", a fost prima reacție a lui Mihai Iosif, potrivit DigiSport.

Bozovic: "A venit ziua să ne ridicăm din nou, ca în trecut"

Nu doar Iosif a fost emoționat de faptul că Rapidul revine pe prima scenă a fotbalului românesc. Vladmiri Bozovic, fostul căpitan al giuleștenilor, a fost cu inima alături de echipa care i-a rămas în suflet.
"A venit ziua să ne ridicăm toți din nou ca în trecut și pentru vizionarea echipei noastre în Super Ligă (n.r. Liga 1)!!! Mare salutare din inima familie Bozovic!!! Forza Rapid, Forza România", a scris fostul căpitan al giuleștenilor pe pagina sa de Facebook.
Romanian Liga I
Rapid, fără înfrângere în Liga 1 de 7 etape! A obținut o nouă remiză după ce a fost condusă
27/11/2021 LA 20:30
Romanian Liga I
Rapid s-a întors acasă! Primele imagini cu jucătorii lui Mihai Iosif pe noua arenă din Giulești
24/11/2021 LA 18:52