Experimentatul antrenor de fotbal, retras din activitate de mai bine de un an, din cauza unor probleme grave de sănătate era în comă, . El a fost resuscitat de medici, dar viaţa lui atârna de un fir de aţă. Din păcate, medicii nu au putut să îl mai salveze şi, după două săptămâni teribil de grele pentru familie, Ionuţ Popa a pierdut lupta.
Mircea Rednic s-a arătat extrem de îndurerat de vestea care a umbrit fotbalul românesc în această dimineață. Rednic, aflat pe banca lui Poli Iași, echipa pe care Popa a pregătit-o în cea mai mare parte a carierei, a izbucnit în lacrimi în timp ce își prezenta regretele cu privire la tragicul eveniment.
În videoclipul postat pe canalul de Youtube al celor de la Poli Iași, Mircea Rednic a vorbit despre relația de prietenie pe care a legat-o cu fostul antrenor și a dezvăluit, cu lacrimi în ochi, că s-a rugat și a sperat că își va reveni.
Romanian Liga I
Iuliu Mureșan îl atacă pe Bonetti: "Știți ce a făcut când a plecat? Bine că nu l-a văzut nimeni"
22/09/2021 LA 09:32
Astăzi este o zi neagră și tristă. Am pierdut un prieten, un om de fotbal, un om care în această perioadă, de când sunt la Iași, m-a susținut. M-a sunat mereu după meciurile în care mi s-a strigat demisia și m-a încurajat. Am vorbit cu el înainte să aibă stopul cardio-respirator, tot speram, am vorbit și cu fata lui... Aveam încredere, m-am rugat la Dumnezeu ca el să revină. N-a mai revenit, Popică a plecat dintre noi. Cu regrete, pot să spun că este o zi tristă. Dumnezeu să-l odihnească, pentru că a fost un om bun, un om cu suflet mare. S-a implicat foarte mult ca om de fotbal, a fost apreciat și respectat peste tot. Drum bun, Popică! | Mircea Rednic

10 motive pentru care l-am apreciat pe Ionuț Popa

Ionuț Popa a reușit să îmbine pasiunea pentru fotbal cu jocul frumos. Meciurile făcute de Poli Iași, Poli Timișoara sau UTA au fost mereu o demonstrație de cum trebuie să duci echipa în direcția potrivită cu zâmbetul pe buze. Decesul lui Ionuț Popa lasă lumea fotbalului românesc fără un om valoros.
  • A fost un antrenor jovial, care nu s-a ferit să spună lucurilor pe nume
  • S-a luptat cu mentalitățile jucătorilor. Le-a spus în față și fără menajamente ce avea de spus
  • Nu s-a ferit de muncă și a preluat mai mereu echipe care erau în pragul colapsului
  • A repus pe harta fotbalului românesc unul dintre cele mai frumoase și importante orașe din România, Iași
  • A început și a terminat cariera de antrenor la clubul pe care l-a iubit cel mai mult, UTA
  • A reușit să se impună în galeria antrenorilor cu carismă ai fotbalului românesc. Rămâne celebră declarația din 2013 dată pentru Prosport, "La noi, antrenorul se pune pe bază de pile în 99% din cazuri. Marele meu regret e că nu mi-a dat apel nimeni de la Steaua! Îi sunam eu înapoi, că am multe minute gratuite"
  • A lăsat în urma lui o carieră excelentă la echipe cu nume în fotbalul românesc
  • A fost mereu apreciat de fani pentru că a arătat că prin seriozitate și muncă poți obține rezultate
  • A știut de fiecare dată să refacă moralul jucătorilor după înfrângeri
  • A recunoscut că este fan al Stelei, dar a fost profesionist și a reușit să învingă de câteva ori echipa pe care a iubit-o.
https://i.eurosport.com/2020/06/23/2837590.jpg
Romanian Liga I
Dinu, dezvăluiri incredibile despre Bonetti: "O să îți stea mintea în loc"
22/09/2021 LA 05:37
Romanian Liga I
Ionuț Chirilă a revenit în Liga 1, la Clinceni. Aduce cu el doi investitori care salvează clubul
21/09/2021 LA 09:36