Astăzi a avut loc Adunarea Generală a Acționarilor de la Dinamo, în care s-a decis mărirea capitalului cu 5 milioane de €. Acest lucru îi obligă pe suporteri să plătească în jur de 1,5 milioane de € la începutul anului viitor. Reprezentanții "DDB" nu mai cred însă în promisiunile ibericilor, în frunte cu Pablo Cortacero și au decis să ia atitudine.
Între reprezentanții fanilor dinamoviști și acționarii spanioli a avut loc un mare scandal, la Hotelul Rin din București, acolo unde conducătorii lui Dinamo își desfășoară zilnic activitatea, clubul neavând un sediu stabil deocamdată. Proprietarul acelui hotel este Ionuț Negoiță, fostul proprietar al lui Dinamo, iar acesta a fost foarte deranjat de cele întâmplate și a luat o decizie radicală.
Potrivit gsp.ro , Negoiță le-a transmis ibericilor să părăsească în cel mai scurt timp sediul hotelului. Contractul dintre cele 2 părți era valabil până la finalul anului, dar se pare că Negoiță vrea ca ibericii să plece înainte de acest termen.
Romanian Liga I
#BunișiRăi | Radiografia etapei a 10-a din Liga 1! Cine a impresionat și cine a dezamăgit
ACUM 6 ORE

Jucătorii amenință cu neprezentarea la reunire

Chiar dacă Pablo Cortacero a dat asigurări astăzi că banii promiși vor ajunge la echipă în cel mai scurt timp, ei fiind momentan blocați în Anglia, jucătorii și antrenorii lui Dinamo nu mai cred în astfel de promisiuni și au decis să facă front comun în fața ibericilor. Mai exact, aceștia le-au transmis acționarilor că dacă nu își vor primi salariile restante, .
Situația este foarte gravă în acest moment, deoarece Dinamo trebuie să achite o serie de datorii până la finalul anului. În caz contrar, clubul din Ștefan cel Mare riscă să nu primească licența pentru sezonul viitor, ceea ce ar fi un prim pas spre faliment.
Documentarul "Loving Maradona" va fi difuzat pe Eurosport 1 luni seară, de la ora 00:00, după partida de Premier League dintre Chelsea și West Ham. Documentarul va putea fi urmărit și marți, de la ora 16:00, tot pe Eurosport 1.

"Loving Maradona" - un documentar eveniment despre viața marelui Diego, doar pe Eurosport

Romanian Liga I
Căderea incredibilă a lui Dinamo! Are a doua cea mai slabă apărare a Europei
ACUM 13 ORE
Romanian Liga I
Ce l-a surprins pe Reghecampf în meciul cu Dinamo: "M-am gândit că se vor mobiliza"
ACUM 13 ORE