Pablo Cortacero a oferit un interviu celor de la ProSport în care a vorbit despre situația dramatică în care se află Dinamo în aceste momente. Spaniolul a promis din nou că urmează să intre banii și că va încerca să liniștească jucătorii.

„Am vorbit cu jucătorii, încercăm să îi liniștim, să mai aștepte câteva zile. Vor intra 5 milioane de euro, după ce perioada aceasta, când s-a lucrat mai puțin, s-a terminat. Le-am cerut să nu plece pentru că vor fi plătiți toți. De acolo, totul se va liniști, pentru că noi vom face tot ce trebuie să facem. Nu vreau să vorbesc foarte mult acum, îmi doresc să intre banii și apoi să discutăm pe larg”, a declarat Cortacero.

Romanian Liga I
Fanii din DDB au încheiat negocierile cu Ionel Gane! Ce se întâmplă cu antrenorul lui Dinamo
ACUM 12 ORE

Cortacero a explicat situația lui Aleix Garcia

”Situația cu Aleix Garcia a fost clară. Nu a existat un acord pentru plata a doar 40 de mii de euro. El a vrut să meargă la FIFA să ceară ca Dinamo să îi plătească în totalitate cei doi ani de contract. A fost mai bine să acceptăm plata celor 3 luni în care a muncit aici, decât să ne denunțe la FIFA și să ajungem să îi plătim salariul pe doi ani. Este mai bine, nu?

Eu am negociat cu el și am încercat să îl conving să rămână! Doar că jucătorul nu se mai simțea bine, nu mai era concentrat și nu poți obliga un fotbalist să rămână pentru că nu va mai da randamentul scontat. Nu este nicio problemă, când se va regla totul vom aduce pe altcineva la fel de bun”, a informat spaniolul.

Promisiunea lui Cortacero pentru Cosmin Contra

Pablo Cortacero a dat asigurări că îi va achita toate datoriile și fostului antrenor al lui Dinamo, Cosmin Contra.

„De când am venit la Dinamo am plătit sute de mii de euro doar pentru a acoperi datorii din procese la FIFA. Nu se poate permite așa ceva. Nu se mai poate ajunge acolo, pentru că îți pot bloca transferurile viitoare, îți pot lua puncte în clasament. Este foarte delicată situația.

Din acest motiv am vrut să ne înțelegem și cu Contra înainte ca el să își depună memoriul. Avem un acord și va primi banii pe lunile pe care le-a muncit. Clubul va face asta cu toată lumea, va achita tot ce s-a lucrat efectiv. De asta am făcut tot posibilul să avem acorduri cu fiecare în parte.

Pentru că fotbaliștii pleacă la alte echipe, procesele durează 8-10 luni, dar ajungi să plătești salarii pe mulți ani. Ar fi ceva barbar, iar singurul care ar rămâne cu probleme ar fi clubul Dinamo!”

Romanian Liga I
OFICIAL | Steliano Filip a revenit la Dinamo! Pe ce perioadă a semnat + anunțul clubului
ACUM 15 ORE
Romanian Liga I
Marica, mesaj disperat pentru salvarea lui Dinamo: "El e singurul care poate schimba situația!"
ACUM 21 ORE