Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Olimpiu Moruțan la Inter nu mai e o iluzie! Ce scrie Gazetta dello Sport despre mijlocașul român

Nicu Savin

Actualizat 13/04/2021 la 21:47 GMT+3

Olimpiu Moruțan este cel mai curtat fotbalist din Liga 1 la ora actuală. Presa din Italia a scris în urmă cu ceva timp despre interesul Interului pentru mijlocașul român, iar astăzi celebra publicație, Gazzetta dello Sport a oferit noi detalii despre strategia adoptată de gruparea de pe Meazza pentru realizarea mutării.

Olimpiu Moruțan (FCSB)

Credit imagine: Eurosport

Olimpiu Moruțan a progresat foarte mult în ultimul sezon, iar în vară ar putea face pasul către un campionat mult mai puternic. În ultima vreme au apărut informații că echipe de top din Europa sunt interesate de serviciile mijlocașului de 21 de ani, printre care Bayer Leverkusen, Hoffenheim sau Inter.
Interesul italienilor se pare că e mai mare decât s-ar fi crezut, doar că președintele lui Inter nu și-a dat încă acordul pentru demararea negocierilor. Cu toate astea, alți oficiali au pus deja la cale o strategie pentru realizarea transferului, încercând să deruteze celelalte cluburi interesate de jucătorul celor de la FCSB.

Olimpiu Moruțan, dorit de oficialii lui Inter

Giuseppe Marotta, administratorul delegat al lui Inter, și directorul sportiv Piero Ausilio l-au urmărit atent pe Moruțan și vor să îl transfere. Aceștia așteaptă însă OK-ul din partea președintelui Steven Zhang, iar între timp au încercat să lase impresia că totul este rezolvat, pentru a opri mutarea lui Moruțan la o altă echipă.
"Interesant este că românul a ieșit la lumină cu naționala U21 a lui Adrian Mutu, însă e adevărat că Bayer Leverkusen și Hoffenheim au încercat să-l blocheze. Au descoperit însă că interiștii o făcuseră deja înaintea lor.", scrie Gazzetta dello Sport.
FCSB cere o sumă uriașă pentru Moruțan: 20 de milioane de €. Pretențiile clubului din Liga 1 nu i-au făcut însă pe oficialii Interului să-și piardă interesul pentru jucător, fiind convinși că suma de transfer va mai putea fi negociată.
Dacă transferul s-ar realiza în schimbul unei sume apropiate de pretențiile bucureștenilor, Moruțan ar deveni cel mai scump fotbalist român plecat din Liga 1. Recordul este deținut deocamdată de Dennis Man, pe care Parma a plătit în iarnă 13 milioane de €.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo