După victoriile cu CFR şi FCSB, Craiova a început din nou să spere la cucerirea campionatului, dar ultima săptămână şi jumătate i-a adus cu picioarele pe pământ pe Cicâldău&Co. Înfrângerea de la Clinceni, formaţie care nu obţinuse vreun punct în play-off, a fost dublată cu un nou insucces, contra lui Sepsi. De data asta, azi, formaţia lui Ouzounidis s-a înclinat pe teren propriu, cu Botoşaniul.
Partida a început cum nu se putea mai rău pentru gazde, Al Mawas deschizând scorul în minutul 9. Se părea că oltenii vor întoarce rezultatul, după ce Nistor a egalat din penalty, în minutul 25, iar Ţigănaşu a fost eliminat de la gruparea moldavă pentru cumul de galbene, în minutul 37.

Final de primă repriză de coşmar pentru Craiova

Romanian Liga I
Sorin Cârțu a dezvăluit când va fi evaluată activitatea lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova
17/11/2022 LA 20:02
Doar că finalul de primă repriză a fost horror pentru Craiova. Vătăjelu a mers la cabine după ce a văzut de asemenea al doilea galben (45+1), iar la ultima fază din prima parte Chindriş a marcat pentru un 2-1 neaşteptat pentru Botoşani.
Craiova a revenit mai montată de la cabine şi a dominat, iar evoluţia bună s-a tradus într-un gol al lui Andrei Ivan (57). Orice şansă pentru o victorie s-a risipit însă în minutul 83, când Bancu a văzut direct roşu. Ca dezastrul să fie total pentru gazde, Enriko Papa a marcat pentru Botoşani în minutul 87, astfel că un nou sezon e compromis pentru trupa din Bănie.
Cu 3 etape rămase de disputat până la finalul sezonului, Craiova e pe 3, cu 37 de puncte. CFR, liderul, are 45 de puncte şi un meci mai puţin disputat.
Romanian Liga I
Mihai Rotaru și Mirel Rădoi, prima discuție după evenimentele din week-end. Ce au decis cei doi
15/11/2022 LA 08:39
Romanian Liga I
Pierdere mare pentru Universitatea Craiova: Nicușor Bancu se operează și va fi out 6 luni
15/11/2022 LA 08:09