Ruben Alfonso a oferit o primă reacție după ce a fost numit pe banca Viitorului pentru următoarele două sezoane. Conștient de importanța clubului clădit de Gică Hagi, spaniolul consideră că este pregătit să îndeplinească obiectivele constănțenilor: dezvoltarea jucătorilor din cadrul Academiei și a filozofiei de joc.
"Sunt bucuros pentru că fac parte dintr-o echipă care are o filosofie și o strategie marcată de a da în continuare încredere tuturor jucătorilor din cadrul Academiei Hagi, precum și tinerilor din țară care doresc să facă parte din acest proiect. Suntem conștienți unde ne aflăm și avem responsabilitatea și motivația de a continua dezvoltarea și producerea fotbaliștilor de nivel european.
Obiectivul este clar. Pe de o parte de a continua dezvoltarea jucătorilor din cadrul Academiei, iar pe de altă parte de a genera o atmosferă pozitivă care să ne permită să ne dezvoltăm cât mai repede, o mentalitate de a îmbunătăți filosofia pe care o avem.", a fost prima reacție a lui Ruben Alfonso, după numirea pe banca Viitorului.
Romanian Liga I
Iuliu Mureșan îl atacă pe Bonetti: "Știți ce a făcut când a plecat? Bine că nu l-a văzut nimeni"
ACUM 3 ORE
Mai jos, întreaga declarație a lui Ruben Alfonso:

Ruben Alfonso de la Barrera Fernandez este noul tehnician de la Viitorul Constanța

Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp, pe site-ul oficial al clubului din Constanța. Fost secund la Real Sociedad, Ruben Alfonso de la Barrera Fernandez a fost ales de Gică Hagi să ducă mai departe munca sa depusă în ultimii 6 ani.
Staff-ul tehnic al ibericului va fi format din conaționalii Francisco Ruiz Beltran, Pere Romeu Sunyer și Ivan Penaranda Llaurado.
"Începând de astăzi, formația noastră are o nouă conducere tehnică ! Spaniolul Ruben Alfonso de la Barrera Fernandez este noul manager al echipei FC Viitorul Constanța !
Tehnicianul spaniol a semnat, în prezența lui Gheorghe Hagi, a președintelui clubului - Gheorghe Popescu și a directorului sportiv - Zoltan Iasko, un contract valabil pentru următorii doi ani.Ruben de la Barrera Fernandez va fi ajutat în noul său mandat de trei colaboratori, conaționalii Francisco Ruiz Beltran, Pere Romeu Sunyer și Ivan Penaranda Llaurado.", se arată în comunicatul emis pe site-ul Viitorului.

Cine este Ruben Alfonso de la Barrera Fernandez, noul tehnician al Viitorului

"Născut la 18 ianuarie 1985 la La Coruna, Ruben Alfonso de la Barrera Fernandez a fost manager al formației Al Ahli din Qatar în perioada decembrie 2018 - noiembrie 2019, precum și antrenor secund la Real Sociedad. După semnarea contractului cu FC Viitorul Constanța, noul staff tehnic a vizitat baza sportivă a echipei noastre.", au scris cei de la Viitorul pe site-ul oficial.
De-a lungul carierei sale, Ruben Alfonso de la Barrera Fernandez le-a mai pregătit pe CD Villaralbo, CD Guijuelo, Real Valladolid B și Leonesa, formații din ligile inferioare din Spania.
Romanian Liga I
Dinu, dezvăluiri incredibile despre Bonetti: "O să îți stea mintea în loc"
ACUM 6 ORE
Romanian Liga I
Ionuț Chirilă a revenit în Liga 1, la Clinceni. Aduce cu el doi investitori care salvează clubul
IERI LA 09:36