Oficialii roș-albaștrilor au tras linie și au conștientizat că sunt șanse foarte mici ca fundașul Cristi Manea să mai rămână la vicecampioana României, având în vedere forma arătată și clauza de transfer definitiv pe care jucătorul o are. Roș-albșatrii trebuie să plătească două milioane de euro către Apollon Limassol pentru un transfer definitiv, lucru de neconceput în condițiile în care Manea a pierdut lupta pentru titularizare cu Vali Crețu.
Șefii de la FCSB vor discuta cu Manea, după sărbători; în cazul în care fundașul își va dori să plece, lucru foarte probabil, roș-albaștrii nu îi vor pune bețe în roate.
Cristian Manea a sosit la FCSB în această vară, sub formă de împrumut, de la Apollon Limassol. În precedentele două sezoane, fundaşul a câştigat titlul de campion cu CFR Cluj. În actuala stagiune, el a evoluat în doar patru partide pentru FCSB, titularul postului fiind Valentin Crețu.
Romanian Liga I
Nicolae Badea e all-in pentru revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo
ACUM 8 ORE
Manea este cel mai tânăr debutant din istoria echipei naţionale de seniori a României, având 10 partide pentru prima reprezentativă. De asemenea, jucătorul crescut la Academia Hagi a evoluat în toate meciurile României U21 de la Campionatul European din acest an.

Duckadam anticipa plecarea lui Cristi Manea de la FCSB

Helmut Duckadam, președintele de imagine al echipei FCSB, spunea încă de acum o lună că fundașul dreapta nu va fi păstrat de vicecampioana României, urmând ca acesta să se întoarcă la Apollon Limassol, club de unde a fost împrumutat.
Duckadam era de părere că lui Manea îi lipsește atitudinea și încrederea pentru a reuși să se impună în fața lui Valentin Crețu, rivalul său de pe post.
"Nu știu dacă Manea e o problemă a fotbalului românesc. Mai degrabă el are probleme personale. A fost o speranță a fotbalului românesc, dar la ultimul meci în care a jucat (n.r. - cu Poli Iași, scor 2-1) s-a văzut diferența de atitudine și de încredere față de Crețu. Probabil că Manea va pleca înapoi de unde a fost împrumutat", a declarat Duckadam la finalul lui noiembrie.
Romanian Liga I
Sorin Colceag este noul antrenor al lui Dinamo! Anunţul lui Iuliu Mureşan
IERI LA 11:32
Romanian Liga I
Deaconu a făcut marele anunţ: de când vom avea VAR în Liga 1
IERI LA 09:35