Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Programul lui CFR și al Craiovei în Liga 1. Avantaj pentru olteni în lupta pentru titlu

Cristian Mihală

Publicat 29/06/2020 la 12:59 GMT+3

Craiova visează la titlu, după victoria de pe terenul lui CFR, iar programul pare să o avantajeze pe formația lui Bergodi. În acest moment, între cele două echipe, a mai rămas un singur punct distanță, în favoarea campioanei.

CFR-Craiova a fost în tur 2-3, după un meci superb

Credit imagine: Eurosport

După două titluri la rând în Liga 1, se părea că CFR nu va avea rivală în cursa spre al treilea campionat la rând, după parcursul foarte slab al lui FCSB de după pandemie.
În schimb, trupa lui Dan Petrescu se vede cu un rival serios în persoana Craiovei. Oficialii din Bănie au fost extrem de inspirați când l-au înlocuit pe Papură cu Bergodi, un tehnician care a adus mult echilibru, liniște și organizare. Rezultatele au venit, firesc, oltenii reușind trei victorii la rând în play-off, după perioada de pauză generată de coronavirus.
Aseară, în Gruia, Mihăilă&Co au arătat că au toate datele să obțină campionatul, reușind să înscrie de trei ori pe terenul formației lui Dan Petrescu (prima echipă care reușește asta în ultimii 3 ani). În plus, "leii din Bănie" au dat dovadă și de multă maturitate: egalați după ce au condus cu 2-0, și-au păstrat calmul și luciditatea într-un climat în care multe alte formații ar fi capotat.

Lupta la titlu în Liga 1: Programul celor două combatante - CFR vs Craiova

Dincolo de forma de moment, Craiova are un program mai ușor decât CFR în lupta pentru titlu. Returul din play-off, contra campioanei, se va disputa în Bănie, ceea ce ar fi reprezentat un mare avantaj în condițiile în care s-ar fi jucat cu public. Chiar și așa, terenul propriu va fi un atu, astfel că fie și din acest singur punct de vedere Craiova poate fi văzută cu un argument suplimentar la titlu.
Un alt aspect ține de disputele cu FCSB, formație care, în ciuda faptului că în unele momente arată extrem de slab, e probabil cea mai puternică din play-off, dacă e să excludem primele două clasate. Astfel, CFR va disputa meciul retur cu roș-albaștrii pe Arena Națională, în timp ce Craiova va juca împotriva formației lui Vintilă pe Ion Oblemenco.
În consecință, chiar dacă are un punct avans față de Craiova, CFR cu greu poate fi numită în acest moment favorita clară la titlu. Balanța pare să încline în acest moment ușor în favoarea trupei lui Bergodi, însă rămâne de văzut cum vor reuși oltenii să gestioneze presiunea. Pentru că din punct de vedere al experienței, CFR are cu siguranță un plus.

Programul CFR-ului în Liga 1

  • Astra (deplasare)
  • Gaz Metan (acasă)
  • FCSB (deplasare)
  • Botoșani (acasă)
  • Craiova (deplasare)

Programul Craiovei în Liga 1

  • Gaz Metan (deplasare)
  • FCSB (acasă)
  • Botoșani (deplasare)
  • Astra (deplasare)
  • CFR (acasă)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo