Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rădoi, ofertă din Liga 1. Anunțul selecționerului: "Nu e vorba de Craiova, ci de altă echipă"

Cristian Mihală

Actualizat 27/11/2020 la 07:57 GMT+2

Mirel Rădoi a dezvăluit că a avut în ultima perioadă discuții cu oficialii unui club din Liga 1, altul decât Craiova, însă a decis să rămână la națională.

Mirel Rădoi

Credit imagine: Getty Images

Dezamăgit de criticile care i-au fost aduse, selecționerul s-a gândit serios să părăsească banca naționalei, după înfrângerea cu Austria. În cele din urmă, după ce a vorbit cu ai săi colaboratori și după ce a văzut că se bucură de un credit nelimitat din partea președintelui Federației, Răzvan Burleanu, fostul închizător a hotărât să își ducă angajamentul la bun sfârșit.
În această perioadă, s-a speculat că oficialii Craiovei l-ar fi ofertat, în contextul în care Bergodi și-a dat demisia. Rădoi a dezmințit această informație, dar a dezvăluit că a avut o ofertă din Liga 1. Deși s-a ferit să dea nume, pentru a evita speculațiile, indiciile duc către o abordare a conducerii CFR-ului.

CFR, interesată de Rădoi?

Dan Petrescu a dat semnalul că e tentat să plece, iar stafful administrativ nu putea rămâne descoperit, în cazul în care "Bursucul", care a avut la rândul său mai multe oferte tentante financiar, se decidea să spună "adio". În plus, exceptând FCSB (unde nu se pune problema unei reveniri) și Craiova, niciun alt club nu are un proiect ambițios, care să îl motiveze pe Rădoi, și probabil nu și-ar fi permis nici salariul cerut de selecționer.
"Oferte sunt. Au fost și când eram la naționala de tineret, sunt și acum când sunt la naționala mare. Sunt și din țară, și din străinătate. Nu e vorba de Universitatea Craiova, altă echipă din Liga 1, dar nu pot să spun mai mult.
Indiferent dacă se bate la titlu sau la retrogradare, din Liga 1 sau Liga 2, dacă o echipă care are un proiect în care voi crede mă ofertează, accept imediat. Pentru că nu vin la o echipă și în două luni să-mi pun amprenta asupra jocului. Nu cred în ideea asta.
Un antrenor care vine și în două luni a adus ceva bun, nu-i un magician, e un antrenor care a speculat niște momente. O formă a jucătorilor din puncte de vedere fizic în urma vechiului antrenor, un declic care urmează după schimbarea unui antrenor, care poate aduce lucruri pozitive, nu înseamnă că el a făcut lucruri senzaționale", a spus Rădoi, la Digi Sport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo