Președintele celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a vorbit la Digi Sport despre situația în care s-au aflat jucătorii echipei sale după ce medicul echipei, Petre Rădăuceanu, a fost testat pozitiv.
Valeriu Iftime acuză felul în care a fost gestionată situația.
S-a făcut o «anchetă oltenească», dar nimeni de la DSP Craiova n-a venit să vadă jucătorii. Aseară la 10 şi jumătate i-au dat afară din hotel ca pe nişte borfaşi şi i-au trimis cu antemergător la Botoşani toată noaptea, în condiiile în care fotbaliştii nu au avut niciun contact cu doctorul. N-a venit nimeni de la DSP să-i vadă. Sunt 38 de copii testaţi de patru ori în trei săptămâni, i-am ţinut într-o bulă. Este incredibil, sunt consternat. Acum, norocul lor a fost că nu le-a dat nimeni foc. Acum sunt la Botoşani şi o să vină cineva de la DSP ca discute cu ei.
Romanian Liga I
Iuliu Mureșan îl atacă pe Bonetti: "Știți ce a făcut când a plecat? Bine că nu l-a văzut nimeni"
ACUM 9 ORE

"Nu cred că doctorul e pozitiv"

Iftime consideră că rezultatul testului pentru doctorul echipei este eronat.
Doctorul a fost în izolare, el n-a plecat la serviciu având probleme cu tensiunea şi cu diabet. Contacţii lui direcţi sunt doi copii, dar nu lotul. Doctorul a venit separat la Bucureşti. De obicei delegatul vine cu maşina lui. Are o vârstă, a luat o maşină cu el. Nu a avut niciun contact direct cu jucătorii, a avut contact cu ăia doi din maşină. Masorul a făcut masaj, e adevărat, dar acela nu este contact direct. În plus, este un protocol când se face masaj: cu mănuşi… Nu i-au lăsat până dimineaţa acolo. Au avut girofar până la Bucureşti. Protocolul arată că echipa trebuie să stea şase zile într-un fel de izolare. Opinia mea este că doctorul ăsta nu este pozitiv
Cei de la DSP au dat două telefoane, după care a vorbit prefectul cu şeful delegaţiei mele, i-au trimis girofarurile şi i-au dat afară din hotel. Copiii ăştia au ajuns la 6 dimineaţa la Botoşani. Este incredibil. Sunt foarte supărat

Al doilea caz de COVID la Botoșani

Președintele celor de la Botoșani a confirmat și faptul că un jucător de la juniorii clubului a fost testat pozitiv cu coronavirus.
Este adevărat, am vrut să mai aducem încă patru copii. Acest copil a fost adus în cantonament, mai întâi trebuie să fac testul. A făcut testul, i-a spus că e pozitiv, nu a mai venit la noi. Nu a avut contact cu echipa. Are 17 ani copilul ăsta
Partida dintre Craiova și Botoșani a fost amânată. Programul primei etape după pandemie îl puteți vedea aici
Romanian Liga I
Dinu, dezvăluiri incredibile despre Bonetti: "O să îți stea mintea în loc"
ACUM 13 ORE
Romanian Liga I
Ionuț Chirilă a revenit în Liga 1, la Clinceni. Aduce cu el doi investitori care salvează clubul
IERI LA 09:36